La Caiace – loc de bine

2

Suntem deja  în mijlocul verii, iar orașul nostru verde a revenit, în sfârșit, la viață după prea lungă perioadă de liniște impusă. Ne bucurăm că weekendul care a trecut a fost unul plin pentru spațiul multifuncțional La Caiace. Evenimentele care au avut loc aici au fost din diverse zone de interes, astfel încât oricine a putut să își aline setea de frumos și de distracție.

Primul eveniment, Live Intuitive Painting Session, care a durat de vineri până duminică, a fost organizat de o echipă de artiști autodidacți, Ștefan B. și Teodora. Doritorii au avut parte de sesiuni de creație plastică liberă, bazate pe intuiție. Practic, prin această ”joacă artistică”, nu doar că s-a făcut apel la partea creativă a participanților, dar s-a urcat încă o treaptă în munca de autocunoaștere și de construire a încrederii în sine. Astfel, artistul interior a fost eliberat cu ajutorul markerelor, pensulelor sau spray-urilor, limita fiind doar propria imaginație.

La Caiace și Ride & Shine România au organizat cel de-al doilea eveniment al weekend-ului, Inițiere în Stand Up Paddling (SUP). Acesta este un sport nautic, ușor dar sigur, tentant pentru cei în căutare de noi senzații și de adrenalină. Ușurința cu care poate fi învățat și distracția oferită de acest sport fac din stand up paddle o activitate tot mai atractivă, dovadă fiin interersul mare a pietrenilor de a ”merge pe apă”.

Instructorii băcăuani au inițiat pe doritorii de aventură în acest sport, iar aceștia au putut să redescopere orașul dintr-o altă perspectivă, ca niște exploratori curajoși ce cuceresc noi teritorii.

Cel de-al treilea eveniment, ce a avut loc duminică la La Caiace a făcut parte dintr-un act artistic de creare a unei hărți sonore a orașului Piatra Neamț. Cei 12 adolescenți, alături de trainerii lor au pregătit un performance din care au făcut parte și participanții la eveniment. Timp de 10-15 minute, acești ”cronicari corali” au performat în fața audienței, apoi urmând o discuție deschisă despre viața în Piatra Neamț, cu bune și rele.

Scopul acestui eveniment a fost de a crea un dialog cu privire la realitatea urbană a comunității locale, iar momentul artistic urmează să facă parte din platforma digitală a proiectului ce va arhiva și cartografia sonor traseul adolescenților pe durata procesului lor de documentare.

Seara zilei de duminică a adus la La Caiace nu doar răcoare, dar și vocea caldă a artistei Alma Nicole. Pietreanul Ciprian Iacob, compozitor de muzică de film și teatru a fost alături de artistă, performând la clape și synth. Alma Boiangiu, pe numele ei, este o voce cunoscută, fiind una din semifinaliștii care a ajuns în finala Vocea României 2018 iar seara a fost una în ritmurile relaxante de indie-pop și indie-folk.

Ne-a bucurat să vedem spațiul La Caiace plin de viață, un adevărat loc de bine unde iubitori de frumos și aventură pot găsi o atmosferă relaxată și relaxantă.

Mulțumim Clubului Sportiv Ceahlăul pentru constantul suport pe care ni-l oferă sprijinind proiectele noastre. Suntem încântați că aceștia au înțeles nevoia orașului de a revitaliza zona aceasta atât de iubită de pietreni, care acum are și mai mult farmec.

Ne dorim o vară cu și mai multe proiecte și evenimente, care să ofere un suflu nou orașului, aducându-ne împreună contribuția în latura sportivă și de ce și cultural-artistică a orașului. Zâmbetele și starea de bine pe care o vedem în jurul nostru, la La Caiace, ne dovedesc că orașul are nevoie de și mai multe evenimente care să îi scoată din casă, care să îi deconecteze de la stresul zilei și să îi conecteze la o sursă de inspirație și de visare.

***

Deschis în zona Bâtca Doamnei, La Caiace este un concept nou care vă propune programe de sport și evenimente inedite, gândite ca o alternativă de petrecere a timpului liber, pietrenii și turiștii putând alege dintre activități educative, culturale, sportive și de relaxare.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. radu morodanu spune

    Vlad si Dumi,doi oameni minunati si care merita tot respectul! Ei ar trebui sa fie primari in orasul asta…..

    1. Bacosca Antoanela Iustina spune

      Ar fi bine!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate