Intervenţii SMURD – 1 septembrie 2010
Echipajele SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Petrodava” al judeţului Neamţ au intervenit în 12 cazuri care necesitau acordarea primului ajutor calificat (9 Piatra Neamţ, 3 Roman).
La ora 00.07, echipajul SMURD Piatra Neamţ a fost alertat şi a intervenit pentru acordarea primului ajutor victimei unei agresiuni produsă în localitatea Zăneşti. Paramedicii au găsit victima (Constantin T., 47 de ani) în dormitorul locuinţei personale, prezentând traumatism cranio – cerebral şi traumatism la membrul inferior drept. După evaluarea funcţiilor vitale şi aplicarea pansamentelor care se impuneau, echipajul de prim ajutor a transportat victima la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Neamţ.
La ora 22.45 paramedicii romaşcani au fost alertaţi şi s-au deplasat pe Aleea Tudor Vladimirescu din municipiul Roman pentru a-i acorda primul ajutor calificat lui Marinel C. (55 de ani) care, în urma unei căderi, a suferit un traumatism la şoldul drept. Echipajul SMURD i-a evaluat funcţiile vitale, i-a acordat primul ajutor şi l-a transportat la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Roman, pentru a beneficia de asistenţă medicală de specialitate.
I.S.
![whatsapp](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/12/whatsapp.png)
![aplicatie android ziar neamt](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2022/10/Descarca-acum-940-×-940-px-800-×-100-px.png)
![disclaimer ziarpiatraneamt.ro](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/06/disclaimer-1.png)