Incendiu provocat intenționat în Piatra-Neamț: 11 persoane evacuate, alte 3 asistate de paramedici – FOTO

0

În această dimineață, prin apel la 112, în jurul orei 02 :10, pompierii pietreni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament dintr-un bloc situat pe strada Grigore Ureche din municipiul Piatra Neamț.

La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială complexă de intervenție, o autospecială de lucru la înălțime și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț și un echipaj de la SAJ. La ajungerea forțelor de intervenție incendiul se manifesta la parterul unui bloc de locuințe, la o boxă improvizată sub casa scărilor.

Casa scărilor și holurile imobilului erau inundate cu fum. Din cauza fumului au fost evacuate 11 persoane. Trei persoane au fost asistate de paramedici la locul evenimentului, nefiind nevoie transportul acestora la spital. Alte 40 de persoane s-au autoevacuat până la ajungerea forțelor de intervenție. Pompierii au localizat și lichidat incendiul și au evacuat fumul cu ajutorul motoventilatorului. În urma evenimentului au ars bunurile materiale aflate în interiorul boxei. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate