Incendiu în Piatra-Neamț provocat de trăsnet
![](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2021/06/trasnet-1024x539.jpg)
Prin apel la 112, în jurul orei 14:45, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o locuință din cartierul Văleni din municipiul Piatra-Neamț.
„La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și o autospecială complexă pentru intervenție din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț. Incendiul se manifesta la acoperișul unei anexe gospodărești (magazie) cu posibilitatea propagării la locuință.
Pompierii au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite. Au ars acoperișul anexei pe o suprafață de aproximativ 40 mp și bunuri materiale aflate în podul anexei și s-au deteriorat doi mp din acoperișul locuinței.
Cel mai probabil, incendiul s-a produs din cauza trăsnetului.
Nu au fost victime.”, a transmis ISU Neamț.
![whatsapp](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/12/whatsapp.png)
![aplicatie android ziar neamt](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2022/10/Descarca-acum-940-×-940-px-800-×-100-px.png)
![disclaimer ziarpiatraneamt.ro](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/06/disclaimer-1.png)