Incendiu în Neamț [IMAGINI]
În data de 1 februarie, în jurul orei 14.20, prin apel la 112 pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată în localitatea Pipirig.
La locul indicat s-au deplasat pompieri de la Detașamentul Târgu Neamț cu o autospecială de stingere și pompieri voluntari de la SVSU Pipirig cu autospeciala din dotare. Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul. A ars vegetația uscată pe o suprafață de aproximativ 3 hectare. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații deschise, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Foto: ISU Neamț
![whatsapp](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/12/whatsapp.png)
![aplicatie android ziar neamt](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2022/10/Descarca-acum-940-×-940-px-800-×-100-px.png)
![disclaimer ziarpiatraneamt.ro](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/06/disclaimer-1.png)