Înainte de pompieri, OAMENI: o situație de urgență gestionată cu profesionalism și dăruire (NEAMȚ)

0

Pompierul e pompier și în timpul liber

Indiferent că e vorba de pompierii mai noi sau cei mai cu experiență, acești oameni își riscă viața pentru cei care sunt afectați de situațiile de urgență, chiar dacă sunt în timpul programului sau nu. Așa s-a întâmplat și ieri.

Plutonierul adjutant Vasilică Dima, locuitor al comunei Tarcău, a observat ieri dimineață fum dens de culoare închisă la o locuință din localitatea sa. Intuiția i-a spus să meargă să vadă despre ce e vorba și nu s-a înșelat. Ardea cu mare violență acoperișul unei locuințe pe o suprafață importantă. A anunțat rapid unitatea să trimită multe echipaje, întrucât riscul de propagare la vecinătăți era mare. A monitorizat apoi pe proprietarii locuinței afectate, vârstnici, și a încercat să reducă efectele incendiului cu mijloace de primă intervenție. La scurt timp, i s-a alăturat plutonierul Samuel Găvriluț. Militarul mergea acasă dinspre Bicaz și, la observarea incendiului, a sărit în ajutor.

În timp ce autospecialele de pompieri se deplasau de la Piatra Neamț spre Tarcău, l-au depășit pe soldatul Emanuel Țifrea, care mergea spre casă, în comuna Bicaz Chei, după ieșirea din tura de serviciu. Militarul s-a oprit la locul incendiului și s-a integrat rapid în operațiunile pe care le desfășurau colegii aflați la intervenție.

Plutonierul adjutant Vasilică Dima este comandant de echipaj la Detașamentul de pompieri Piatra Neamț. Își desfășoară activitatea la această subunitate din anul 2006 și a participat la toate tipurile de misiuni din competența subunității.

Plutonierul Samuel Găvriluț este comandant de echipaj la aceeași subunitate, unde și-a început activitatea din 2018. Rezultatele sale profesionale sunt meritorii, iar cele sportive se ridică la nivel de performanțe.

Soldatul Emanuel Țifrea și-a început activitatea la Detașamentul de pompieri Piatra Neamț în anul 2022. Tânărul militar a mai participat la o acțiune similară în luna noiembrie 2022, când împreună cu alți 5 pompieri, toți aflați în timpul liber au intervenit la misiunea de stingere a incendiului produs la Mănăstirea Tărcuța.

Despre acest subiect, pe larg, în articolul de ieri:

Felicitări!

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate