În atenția hoților de lemn

0

Prevenirea și combaterea degradării ori distrugerii fondului forestier național reprezintă un obiectiv de securitate națională, reducerea fenomenului tăierilor ilegal fiind o prioritate pentru polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț. Aceștia acționează zilnic pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice.

La data de 19 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliție Borca au depistat în trafic, pe DN 17 B, în localitatea Borca, un bărbat de 50 de ani, din Suceava, care transporta cu un ansamblu de vehicule, cantitatea de 44,71 m.c. cherestea tivită molid.

Din verificările efectuate s-a stabilit că, bărbatul ar fi efectuat mai multe transporturi de material lemnos, în baza aceluiaşi aviz de însoţire emis în ziua precedentă. De asemenea, în urma inventarierii efectuate de lucrătorilor silvici s-a constatat existența unor diferențe privind sortimentele și volumul înscris în aviz.

Conform procedurii, s-a dispus confiscarea materialului lemnos în valoare de aproximativ 26.000 de lei, fiind predat Ocolului Silvic Borca.

Societatea comercială cu profil specific din Suceava a fost sancţionată contravenţional conform Legii nr. 171/2010, cu amendă în cuantum de 10.000 de lei.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate