Ieri, polițiștii au reținut 11 permise de conducere pentru neacordarea de prioritate pietonilor care au acest drept
Având în vedere că la nivelul municipiului Piatra Neamț, principalele cauze generatoare a accidentelor rutiere sunt neacordarea priorității de trecere pietonilor și traversările neregulamentare a acestora, ieri, Biroul Rutier a organizat o acțiune pe aceste două linii, pentru prevenirea accidentelor de circulație.
Astfel, echipajele de poliție rutieră au acționat în preajma trecerilor de pietoni semnalizate corespunzător de pe strada 1 Decembrie, Orhei, din P-ța Ștefan cel Mare și de pe b-dul Decebal, din Piatra Neamț.
În urma activităților desfășurate au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 11 conducătorilor auto pentru neacordarea de prioritatea pietonilor ce s-au angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal și 15 pietonilor care nu au respectat regulile de traversare regulamentară a drumului. Conducătorilor auto li s-a reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 30 de zile și au fost sancționați cu amendă de 390 de lei, conform OUG 195/2002 Rep., valoarea totală a amenzilor fiind de aproximativ 4700 de lei.
În cursul zilei de ieri, pe raza județului Neamț nu a avut loc niciun accident de circulație soldat cu victime omenești.