Hoți luați pe sus de mascați, după ce au spart o locuință în Zănești

0

În perioada noiembrie 2023 – ianuarie 2024, la nivelul Poliției Municipiului Galați au fost sesizate mai multe infracțiuni de furt din locuință cu diferite moduri de operare, în urma cărora au fost sustrase diferite sume de bani, precum și bijuterii. Infracțiuni cu același mod de operare au fost comise și în alte județe limitrofe județului Galați, informează IGPR.

Astfel, în urma multiplelor activități de investigare, verificare și cercetare efectuate în cauză, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Galați au stabilit identitățile posibilelor persoane, fiind vorba despre 3 bărbați, cu vârstele de 49, 38, respectiv 35 de ani, toți cu domiciliul în municipiul Galați.

La data de 14 ianuarie 2024, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Galați, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.G.P.R.  – Direcția Operațiuni Speciale, precum și al celor de la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău și Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, i-au prins în flagrant delict pe cei trei bărbați, în zona centrală a municipiul Bacău, la scurt timp după ce aceștia ar fi comis un furt dintr-o locuință din localitatea Zănești, județul Neamț.

Cei trei bărbați s-ar fi deplasat din municipiul Galați la adresa din localitatea Zănești cu un autoturism, iar, spre seară, după ce ar fi escaladat gardul împrejmuitor al proprietății și ar fi forțat o fereastră, ar fi pătruns în imobil, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, precum și bijuterii.

Prejudiciul cauzat ar fi de aproximativ 40.000 de lei, iar, în momentul prinderii în flagrant delict, bijuteriile au fost descoperite asupra celor trei persoane.

Bărbații au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Bacău și apoi la sediul Poliției Municipiului Galați, în vederea continuării cercetărilor și audierii.

După probatoriul administrat în cauză, în cursul zilei de 15 ianuarie, polițiștii au luat măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore, a celor trei bărbați, urmând să fie prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, cu propunerea luării unei măsuri preventive.

a transmis IGPR

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate