Grădina cu ii, ediția a VI-a, la Muzeul de Etnografie Piatra-Neamț

0
  • Grădina cu ii, ediția a VI-a
  • Invitată – Șezătoarea Borlești
  • Duminică, 23 iunie 2024, orele 12.00 – 20.00 (intrarea liberă)
  • Muzeul de Etnografie Piatra-Neamț

Șezătoarea Borlești reprezintă o comunitate care respectă trecutul, se implică în prezent și are grijă pentru viitor. A fost înființată în anul 2013 la inițiativa doamnei Maria-Daniela Handaric-Burghelea, pornind de la ideea de a recupera cămașa tradițională de sărbătoare care se purta, odată, în comună. În mai mult de un deceniu de activitate a devenit un model de implicare comunitară, de conservare a valorilor tradiționale, de sustenabilitate, în această societate de consum.

Cele 40 de membre active au organizat numeroase manifestări care au adus laolaltă săteni și oaspeți dinafară, toți cu dragoste pentru tradiții. Întâlnirile săptămânale ale doamnelor și domnișoarelor care cos ii, activitățile desfășurate în școli, cu scopul de a promova portul popular, expozițiile anuale de Ziua Universală a Iei au reprezentat tot atâtea oportunități de învățare, dar și de socializare. Cămăși cusute aici au făcut parte din expozițiile AIDOMA și AIEVEA organizate de Asociația Semne Cusute.

În anul 2023, când Șezătoarea Borlești a împlinit 10 ani de activitate, Asociația Satul Sustenabil (președinte Vasilica Racariu) a derulat proiectul finanțat de Administrația Fondului Cultural Național „Altița ulițelor din Borlești” în cadrul căruia au fost adunate și cercetate 40 de cămăși vechi din comună, s-au desfășurat ateliere, prezentări, rezultatul final fiind albumul „Cufărul Borleștiului”.

În luna mai 2024, comunitatea a fost invitată la Romanian Creative Week de la Iași cu proiectul The Living Thread: oameni diferiți, care nu au cusut/purtat o cămașă tradițională au cusut la o astfel de piesă vestimentară.

Grădina cu ii din acest an are un format diferit de anii anteriori: o expoziție ce cuprinde  cămăși tradiționale femeiești din Borlești, vechi și noi, alături de standuri cu vânzare. Vizitatorii pot achiziționa produse cultivate/realizate de meșterii și producătorii din comună: lavandă și produse din lavandă, plante medicinale, dulceață, produse apicole, articole din lemn, ceramică, lână,  bijuterii din aur vegetal, insigne, vestimentație personalizată etc.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate