Fraudă cu fonduri europene în Neamț. DNA a intrat pe fir

0

Potrivit unui comunicat DNA privind activitatea în luna noiembrie, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

-Persoană fizică, la data faptei reprezentant legal al Cooperativei Agricole Hășmașul Dămuc, județul Neamț, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:

– folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte, sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,

– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,

-Cooperativa Agricolă Hășmașul Dămuc, județul Neamț,în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:

– folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte, sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,

-fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2017-2019, inculpatul, reprezentant legal al Cooperativei Agricole Hășmașul Dămuc, ar fi depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) mai multe documente (tabele centralizatoare)  în care ar fi fost consemnate date false, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată.

La datele depunerii celor trei cereri de plată, o parte dintre persoanele înscrise în centralizatoarele susmenționate nu ar fi fost membri ai Cooperativei Agricole Hășmașul Dămuc și nu și-ar fi exprimat acordul privind depunerea cererilor de plată la APIA. În realitate, Cooperativa Agricolă Hășmașul Dămuc, în perioada menționată, ar fi avut doar șase membri și nu ar fi îndeplinit una dintre condițiile de eligibilitate (nu a asigurat  încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha) necesară pentru obținerea fondurilor.

Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obținut fonduri nerambursabile în sumă totală de 1.835.631 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă.                      
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

transmite DNA

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate