(FOTO) Jandarmii nemțeni au donat din nou sânge

0

Miercuri și joi (15-16 iulie), 18 jandarmi nemțeni au ales să doneze sânge, în scopul refacerii acestor rezerve, în condiţiile în care în ultima perioadă numărul donatorilor a scăzut, alăturându-se astfel Campaniei Naționale „Donează sânge! Salvează o viață!”.

Campania a fost demarată în urmă cu 7 ani de Patriarhia Română, în parteneriat cu Jandarmeria Română.

Şi în anii precedenţi, jandarmii au fost implicaţi în astfel de acţiuni voluntare, astfel încât la nivelul instituţiei s-a creat o tradiţie în ceea ce priveşte acest demers.

Reprezentanţii Centrului de Transfuzii Sanguine Piatra-Neamț împreună cu jandarmii nemţeni lansează un îndemn pentru toţi membrii comunităţii, de a se alătura acestor acţiuni umanitare, în scopul acordării unui real ajutor persoanelor aflate în dificultate, la vreme de grea încercare, de suferinţă şi de nevoie.

Prin astfel de acţiuni, ne propunem să contribuim la susținerea și încurajarea acțiunilor de donare benevolă de sânge în rândul nemţenilor, ca simplu gest de sprijin adus sistemului național de sănătate și inițiativă cetățenească față de pacienții aflați în situații de criză. Nevoia de sânge este resimţită puternic în urgenţe medicale de orice fel. Depinde de fiecare dintre noi cum îi putem ajuta pe cei aflaţi în suferinţă.”, a transmis IJJ Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate