(FOTO) Incendiu în Neamț. Flăcările au mistuit 5 hectare de vegetaţie uscată
Joi, 4 martie, prin apel la 112, în jurul orei 17:51, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui incendiu la vegetaţie uscată în comuna Crăcăoani, la hotarul cu comuna Bălțătești.
„Pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit pompieri din cadrul Detașamentului Târgu Neamț cu o autospecială de stingere și voluntari din cadrul SVSU Bălțătești.”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
A ars vegetaţie uscată pe o suprafață de aproximativ cinci hectare. Focul deschis în spații deschise a fost cauza probabilă de producere a incendiului.