FOTO: Accident rutier cu victime în această dimineață (NEAMȚ)

0
Foto: ISU Neamț

Un grav accident de circulație s-a produs în această dimineață în localitatea Bălțătești (știrea inițială aici – click). În urma coliziunii, un autoturism a fost proiectat în afara părții carosabile. O persoană a fost preluată de către echipajul SMURD sosit la fața locului, iar alte două victime au fost preluate de către echipaje din cadrul SAJ Neamț.

În această dimineață,  în jurul orei 08:53,, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre un accident rutier produs pe raza comunei Bălțătești. În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme, rezultând trei victime,  neîncarcerate.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu Neamț și două echipaje cu ambulanțe de la SAJ.
În urma coliziunii, un autoturism a părăsit partea carosabilă. Conducătorul unui autoturism a fost preluat de membrii echipajului SMURD și transportat la CPU Târgu Neamț.
Alte două persoane (din celălalt autoturism implicat în accident),  au fost preluate de echipajele de la SAJ și transportate la spital.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier
”, transmite ISU Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate