FC OZANA Târgu Neamț, noua campioană a judeţului [FOTBAL]
FC Ozana Târgu Neamț a obținut titlul de campioană a județului la finalul ultimului meci al sezonului 2018/2019 din liga a patra a fotbalului județean nemțean.
Duminică, 9 iunie, echipa de sub Cetate s-a impus cu scorul
de 4-0 (2-0) pe terenul gazdelor- echipa Speranta Răucesti.
Alb-albaştrii au dominat categoric partida. Chiar dacă un punct le era suficient, acestia au reusit să se impună fără probleme.
Orice victorie cere și un sacrificiu, iar de data aceasta a însemnat accidentarea gravă a atacantului Marian Crețu chiar în primul minut de joc. Jucătorul a fost transportat de o ambulanță la spital, pentru îngrijiri medicale.
Golurile victoriei au fost marcate de golgheterul echipei- Dragoș Patrichi (8′, 40′, 50′) si Vavrita (‘80).
Deși aflați pe terenul adversarului, la Răucești, membrii echipei în frunte cu președintele Victor Isache și antrenorul Daniel Zavate și suporterii din Târgu Neamț (printre care și primarul Daniel Harpa) s-au bucurat de momentul de glorie și au sărbătorit noul statut – DE CAMPIONI JUDETENI- așa cum se cuvine.
Multumim tuturor celor care au fost alături de noi pe parcursul întregului sezon! Colaboratori, suporteri, presa, adversari si toti iubitorii de fotbal din orasul Târgu Neamt. Vă multumim că ne-ati ajutat, mai mult sau mai puţin, să fim mai puternici!, transmite FC OZANA Târgu Neamț pe site-ul oficial.
Echipa târgu-nemțeană va reprezenta județul la barajul de promovare în dublă manșă (15 iunie, ora 18:00, la Liteni, apoi pe 22 iunie, ora 17:30 la Târgu Neamț) cu Viitorul Liteni- campioana județului Suceava.
Hai Ozana!
sursa info/ foto: fcozana.ro
Citeste si: FC Ozana Târgu Neamț, fotbal pentru viitor/ Interviu cu Victor Isache
Sursa: ZiarTarguNeamt.RO