Falsă persoană cu dizabilități, program de lucru cu normă întreagă, la cerșit în Piața Centrală! (IMAGINI)

0

Un bărbat din comuna Bodești a fost depistat de polițiștii locali de ordine publică, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în Piața Centrală din Piatra Neamț, apelând la mila publică, chiar dacă era sănătos.

Acesta se folosea de două cârje pentru a atrage atenția cetățenilor care tranzitau zona pieței, iar în încercarea sa de a-i păcăli cu falsa dizabilitate, câștiga mila și empatia acestora cu ușurință, obținând sumele de bani dorite.

Persoana în cauză a fost legitimată și mai apoi sancționată contravențional pentru încălcarea Legii 61/1991, art. 2, pct. 3, dar și pentru că inițial a refuzat să-și decline identitatea. A fost îndepărtată din perimetrul Pieței Centrale și îndrumată să se adreseze asistenților sociali din comuna din care provine, în cazul în care nu are venituri și se consideră a fi o persoană cu nevoi speciale.

Pentru eradicarea acestui fenomen, le reamintim cetățenilor că dându-le bani celor ce apelează la mila publică nu fac decât să-i încurajeze și să-i determine să refuze munca onestă, de care marea lor majoritate sunt apți. Mai mult, aceștia sunt luați în evidențele direcțiilor de asistență socială și primesc beneficii financiare în conformitate cu nevoile pe care le au.

Informare transmisă de Poliția Locală Piatra-Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate