FAKE NEWS cu substanțe toxice la Piatra-Neamț. Primăria și Salubritas dezmint informația

0

În această seară un mesaj transmis pe rețelele online a creat panică în Piatra-Neamț. Mesajul, dovedit a fi fake news, suna așa: „Să vă închideți geamurile, se stropește afară cu ceva de sus, la ora 23. S-a trimis un comunicat. Mai anunță pe cine poți.”

Autoritățile locale au infirmat imediat această informație.

„SC Salubritas este singura societate care face dezinfectie pe raza Municipiului Piatra Neamt. Informatiile sa va inchideti geamurile ca urmeaza dezinfectie la ora 23 sunt eronate, si au rolul de a agita spiritele. Dezinfectia facuta de noi se face aerob, la nivelul solului, iar substanta nu este toxica pentru organism. Bineinteles, ar fi trebuit sa avem asa ceva in dotare (n.r. elicopter) pentru a va inchide balcoanele, dar nu e cazul. Multumesc!”, a declarat Cristian Sauciuc, directorul SC Salubritas SA.

Informația a fost demontată si de primarul Dragoș Chitic:

„Este o informație falsă , pe care o dezmint și vă rog sa nu o promovați. Primăria face în această perioadă dezinfecția spațiilor publice din oraș prin Salubritas, etapizat , prin pulverizare de dezinfectant de la nivelul solului, fară să afectăm populația sau imobilele, cu substanțe certificate și agreate de DSP. Acțiunea programată astăzi s-a încheiat iar pentru mâine este programată zona Fermelor și 1 Mai, după care oprim acțiunea, 3-4 zile, să traversăm episodul anunțat de răcire a vremii și precipitații mixte.
Atrag atenția că distribuirea de informatii false este considerată infracțiune și se pedepsește cu închisoare. Informați-vă doar din surse oficiale! Sănătate tuturor! ”

UPDATE: Armata Română oferă clarificări, întrucât, se pare, mesajul fals făcea referire la operațiuni efectuate cu elicoptere militare:

„Informați-vă numai din surse oficiale! Vă semnalăm o informație falsă, distribuită pe rețeaua WhatsApp: Un avertisment cu privire la o așa-zisă misiune a Forțelor Aeriene Române, prin care elicoptere militare ar urma să pulverizeze deasupra Municipiului București substanțe dezinfectante. Autorul acestei dezinformări cere populației să nu deschidă ușile și ferestrele pe timpul acestei nopți. Această informație este în totalitate falsă, Forțele Aeriene nu au primit o asemenea misiune. Elicopterele din dotarea Armatei României nu dispun, la acest moment, de capabilități tehnice care să permită dispersarea/pulverizarea de substanțe lichide în aer. Reiterăm rugămintea de a vă informa doar din surse oficiale!”

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate