Eveniment rutier în miez de noapte – Ce au descoperit polițiștii în urma cercetărilor efectuate

0

În noaptea de 14 august a.c., în jurul orei 00:15, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, soldat doar cu pagube materiale.

Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că în timp ce un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Grumăzești, conducea un autoturism pe strada Castanilor, din Târgu-Neamț, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, din Târgu-Neamț, ce se deplasa în fața sa.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar vehiculul i-ar fi fost încredințat spre a fi condus de un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din Târgu-Neamț, pasager în autoturismul în cauză.

În cază, polițiștii au întocmit dosar penal, continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul spre a fi condus de o persoană care nu posedă permis de conducere.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate