Erou și în timpul liber: „Deprinderile practice de la serviciu fac diferența atunci când este nevoie!”
![](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2021/09/isu-2-819x1024.jpeg)
În dimineața zilei de 28 septembrie, prin apel la „112”, pompierii nemțeni au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la un autoturism din municipiul Piatra-Neamț. Un caz precum multe altele, doar că solicitarea a venit chiar de la colegul nostru, Sg. Maj. Răzvan Petraru.
Răzvan se afla într-o stație peco din Piatra-Neamț, așteptând să alimenteze, atunci când a observat fumul ieșit de sub capota unui turism intrat în benzinărie. A coborât din mașină și a evacuat autoturismul din incinta stației fiind ajutat de conducătorul auto și de un angajat al operatorului economic.
În ordinea priorităților și a protocolului care se impune într-o asemenea situație a reușit lichidarea incendiului (manifestat la compartimentul motor) cu ajutorul stingătorului iar ulterior a decuplat bornele bateriei.
După toate aceste manevre a efectuat apelul la „112” anunțând incidentul. Echipajul ajuns la locul evenimentului a constatat că incendiul a fost lichidat în întregime de colegul nostru.
Sg. maj Petraru Răzvan este conducător autospecială în cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra-Neamț, încadrat din anul 2020.
![whatsapp](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/12/whatsapp.png)
![aplicatie android ziar neamt](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2022/10/Descarca-acum-940-×-940-px-800-×-100-px.png)
![disclaimer ziarpiatraneamt.ro](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/06/disclaimer-1.png)