Elevii români au ocupat locul al II-lea pe naţiuni la Concursul internaţional de limba latină Certamen Ovidianum Sulmonense (Sulmona, Italia)

0

 

În perioada 18 – 22 aprilie 2013, în localitatea italiană Sulmona, s-a desfăşurat a XIV-a ediţie a concursului internaţional de limba latină, Certamen Ovidianum Sulmonense. Prestigioasa competiţie, destinată liceenilor care studiază limba latină, a reunit 117 concurenţi din 12 ţări europene. Prin rezultatele remarcabile obţinute de cei şase componenţi, lotul olimpic al României a ocupat locul al II-lea pe naţiuni, rezultat ce confirmă calitatea învăţământului românesc clasicist. Elevii români au întrecut detaşat pe colegii lor din celelalte state în care această disciplină se studiază în sistemul liceelor clasice (4-5 ore pe săptămână).

Echipa României a fost alcătuită din următorii elevi: Anca Rujan şi Oana Bujor (ambele eleve la Colegiul Naţional „Gheorghe Vrânceanu” din Bacău, clasa a XII-a, respectiv clasa a XI-a, pregătite de prof. Florentina Neculau), Raluca Antonia Vlaicu (clasa a X-a/Colegiul Naţional „Vlaicu Vodă” din Curtea de Argeş, prof. Carmina Bănică), Georgiana Nuţu (clasa a XII-a/Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bacău, prof. Adrian Ifrim), Emma Mihăescu (clasa a XII-a/Colegiul Naţional „Sf. Sava” din Bucureşti, prof. M. Dună) şi Cristi Georgian Cucu (clasa a XII-a/. „B. P. Hasdeu” din Buzău, prof. Eugenia Hristache).

Rujan Anca a obţinut premiul al II-lea şi un premiu special pentru cea mai bună traducere din concurs.

În cinstea performanţelor realizate de elevii români la ediţiile anterioare, la ceremonia de deschidere a concursului a fost onorată şi o fostă elevă a Colegiului Naţional „Gheorghe Vrânceanu” din Bacău, Olivia Stănoi. Lucrarea sa de excepţie, premiată în urmă cu doi ani, a fost publicată în volumul omagial consacrat ediţiei din 2011 a concursului Certamen Ovidianum Sulmonense.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate