Două persoane rănite în urma unui accident rutier care a avut loc cu câteva ore în urmă

0

La data de 16 septembrie a.c., în jurul orei 15:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Bistrița.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un bărbat, de 54 ani, din București, conducea un autoturism pe DN 15, în localitatea Bistrița, ar fi efectuat viraj la stânga intrând în coliziune cu un autoturism, ce se afla angajat în depășirea sa, condus de un tânăr de 19 ani, din județul Iași.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto în vârstă de 54 de ani și a unei pasagere, cu vârsta de 55 de ani, din același autoturism.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier, a transmis Inspector Ramona Ciofu – IPJ Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate