Două manifestări cultural-artistice la finalul săptămânii: 50 de ani de activitate a Ansamblului folcloric „Floricică de la munte” și târg meșteșugăresc

0

La finalul acestei săptămâni Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ propune nemţenilor două atractive manifestări cultural artistice – celebrarea a cinci decenii de activitate a Ansamblului „Floricică de la munte”, printr-un regal folcloric care se va desfăşura în Piaţa Turnului, respectiv Târgul meşteşugăresc de sfânta Marie, ediţia a doua.
ANSAMBLUL FOLCLORIC „FLORICICĂ DE LA MUNTE” SĂRBĂTORIT LA CINCIZECI DE ANI DE ACTIVITATE

Între 13 şi 15  august 2021, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ va celebra, alături de publicul din întreg ţinutul, cei cincizeci de ani de activitate a Ansamblului folcloric „Floricică de la munte”.
În ziua de 11 august 1971, ziarul „Ceahlăul” (cu o răspândire în întreg judeţul Neamţ) titra pe prima pagină: „Ia fiinţă ANSAMBLUL FOLCLORIC AL JUDEŢULUI NEAMŢ”, numele „Floricică de la munte” fiind atunci pentru prima dată pomenit în mod public.
De atunci şi până astăzi, în decursul a cinci decenii, Ansamblul a reprezentat folclorul din zona etnografică a ţinutului Neamţ în concursuri şi festivaluri pe scenele naţionale, precum şi folclorul din întreaga Românie în cadrul evenimentelor artistice desfăşurate peste hotarele ţării, culegând aprecieri şi aplauze pe scena evenimentului se vor reuni toate generaţiile de dansatori, instrumentişti şi interpreţi, din marea familie a Ansamblului „Floricică de la munte”.
Alături de artiştii nemţeni sărbătoriţi de întreaga comunitate vor evolua, pe scena din Piaţa Turnului, începând cu ora 19:00 în fiecare seară, nume importante ale folclorului românesc.
Organizatorii, Consiliul Judeţean Neamţ şi Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Piatra-Neamţ, pregătesc pentru cele trei zile şi o serie de surprize care să întregească atmosfera de mare sărbătoare a folclorului nemţean.  Printre altele, putem dezvălui acum, simpozionul „Tradiţia – necesitate identitară versus clişeu cultural”, care va avea loc sâmbătă, 14 august 2021, la sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean Neamţ (ora 11:00) şi lansarea monografiei „FLORICICĂ DE LA MUNTE – 50 DE ANI DE JOC ŞI CÂNTEC STRĂMOŞESC” scoasă de Editura Nona a Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ.
Participarea la eveniment se va face, potrivit legislaţiei în vigoare, cu obligativitatea purtării măștii de protecție, având dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 sau prezentarea unui rezultat negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

***

TÂRG MEŞTEŞUGĂRESC DE SFÂNTA MARIE, EDIŢIA A DOUA

La sfârşitul acestei săptămâni, între 13 şi 15 august 2021, în Parcul Tineretului din Piatra-Neamţ, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ va organiza Târgul de Sfânta Marie care va reuni produse din domenii diverse, meşteşugite de oameni pricepuţi. Astfel, vizitatorii vor putea găsi produse de ceramică, prelucrarea lemnului, pielărie, icoane, industrie casnică (măşti, ţesături, cusături, împletituri, podoabe), produse alimentare naturale.

Lista participanţilor cuprinde nume cunoscute iubitorilor artei tradiţionale – ceramică: Alina Iorga, Horezu (Vâlcea), Eusebiu Iacinschi şi Mihaela Iacinschi (Botoşani), Joszef Molnos, Corund (Harghita), Ionela Lungu, Humuleşti (Neamţ); produse de sticlă: Alexandru Rotar (Târgu Mureş); prelucrarea lemnului: Florin Cramariuc, Suceava, Costi Lungu, Humuleşti (Neamţ), Maricel Apalaghiei, Hulub-Dângeni (Botoşani), Dorel Bucur, Dămuc (Neamţ); industrie casnică: Maria Todici, Pipirig (Neamţ), Gheorghe Cioroba, Breaza (Prahova), Rozica Măldărăşeanu Miclecu, Vălenii de Munte (Prahova), Maria Ungureanu, Târgu Neamţ (Neamţ), Iulian Mihalache, Bălţăteşti (Neamţ), Vladimir Andrei, Arbore (Suceava), Maria Otavă, Dumbrava Roşie (Neamţ); icoane: Cecilia Hăisan, Piatra-Neamţ, Elena Costinaş, Bistriţa (Neamţ); împletituri: Elena Ciocârlan, Ştefan cel Mare (Neamţ); măşti: Vasile Ciocârlan, Ştefan cel Mare (Neamţ), Ion Albu, Timişeşti (Neamţ); podoabe: Maria Vasiliu, Târgu Neamţ (Neamţ); produse alimentare tradiţionale: Dorel Mihuţa (Bihor), Andrei Onu, Bascov (Argeş), Ana Neculai, Văratec (Neamţ), Vasile Achiriloaie, Crăcăoani (Neamţ), Alina Samson, Ruseni (comuna Borleşti-Neamţ), Vasile Apetrei, Târgu Neamţ.

Târgul de Sfânta Marie se va desfăşura în paralel cu regalul folcloric prilejuit de celebrarea a cinci decenii de activitate artistică a Ansamblului folcloric „Floricică de la munte”. Astfel, în fiecare seară a manifestării, începând cu ora 19:00, va fi programat, sub secularul Turn al lui Ştefan cel Mare, câte un concert folcloric cu oaspeţi de seamă.

Participarea la eveniment se va face, potrivit legislaţiei în vigoare, cu obligativitatea purtării măștii de protecție, având dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 sau prezentarea unui rezultat negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate