Dosar penal pentru ucidere din culpă

0


In ziua de 16 ianuarie 2012, in jurul orei 14.30, Politia municipiului Roman a fost sesizată de Spitalul municipal Roman despre faptul că a fost adus cu ambulanta C. Constantin, de 42 de ani, din comuna Horia, judetul Neamt, bărbatul prezentand mai multe leziuni, iar la scurt timp după ce a fost transportat la spital a decedat.

Din cercetările efectuate, politistii au stabilit că, in cursul zilei de 16 ianuarie, C. Constantin a condus o autoutilitară pe drumurile din comuna Horia, judetul Neamt, iar in jurul orei 12.30, a parcat vehiculul in curtea detinătorului acestuia, pe aleea principală de acces, in rampă.

In jurul orei 14.10, C. Constantin a revenit la locuinta detinătorului vehiculului, iar in conditii necunoscute autoutilitara parcată anterior, a rulat către inapoi, pe o distantă de circa 4 metri, si a intrat in coliziune cu o altă autoutilitară parcată regulamentar pe acostamentul din fata portii principale de acces a locuintei detinătorului celor două vehicule. In momentul coliziunii intre cele două autoutilitare a fost prins C. Constantin, care a suferit leziuni corporale. Imediat detinătorul vehiculelor s-a deplasat la fata locului si a constatat că C. Constantin este imobilizat intre cele două masini, acuzand puternice dureri in zona pieptului, si a apelat serviciul de urgentă 112. Bărbatul a fost transportat la spital, unde la scurt timp a decedat.

Avand in vedere că impactul dintre cele două vehicule a avut loc pe podetul de acces al locuintei si nu a avut originea pe drumul public, evenimentul nu este considerat accident de circulatie. In cauză a fost intocmit dosar penal sub aspectul comiterii infractiunii de ucidere din culpă, politistii continuand cercetările pentru stabilirea imprejurărilor.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate