Din nou incendiu la Dobreni
După ce pe data de 05.01.2016 un incendiu violent a cuprins Casa de Copii din Dobreni, sâmbătă, o locuință particulară tot din Dobreni a avut aceeași soartă, luând foc din cauza unei improvizații la hornul de la sobă.
Casa care a ars era a unei familii amărâte care locuia în două camere cu bunicul și patru copii. Deși toți au scăpat din incendiu, acum au rămas pe drumuri.
Ca sprijin pentru a depăși tragedia, primarul Dan Ceaușu a oferit cazare familiei într-una din clădirile primăriei și a promis că va avea grijă ca locuința arsă să fie reabilitată.