Descoperire tragică într-un apartament din Piatra-Neamț
În data de 20.07.2024, la ora 12:32, pompierii au fost solicitați să intervină în municipiul Piatra-Neamț pentru deblocarea unei căi de acces de la un apartament situat într-un bloc de locuințe de pe strada Dărmănești.
Apelul a fost făcut deoarece persoana nu răspundea la ușă și nici la telefon de câteva zile.
a transmis ISU Neamț
La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț.
Cu ajutorul echipamentelor și procedeelor specifice, pompierii au deschis ușa apartamentului situat la etajul 10, iar în interior au găsit o femeie de 74 de ani ce nu prezenta semne vitale.
La aceeași dată, la ora 20:23, pompierii au fost solicitați din nou să intervină în municipiul Piatra-Neamț pentru deblocare a unei căi de acces de la un apartament situat într-un bloc de locuințe de pe Bulevardul Traian.
„Apelul a fost făcut deoarece persoana nu răspundea la ușă și nici la telefon de câteva zile.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț.
Cu ajutorul scării culisabile, pompierii au intrat prin balcon în apartamentul situat la primul etaj, unde au găsit o femeie ce necesita îngrijiri medicale. Femeia în vârstă de 65 de ani a fost preluată de echipajul SMURD și ulterior transportată la UPU Piatra-Neamț.”, au mai transmis reprezentanții ISU Neamț.
![whatsapp](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/12/whatsapp.png)
![aplicatie android ziar neamt](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2022/10/Descarca-acum-940-×-940-px-800-×-100-px.png)
![disclaimer ziarpiatraneamt.ro](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/06/disclaimer-1.png)