Depistați în flagrant de polițiștii nemțeni – unde nu-i cap…

0

La data de 16 iulie a.c., în jurul orei 22:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe aleea Tineretului, din Piatra-Neamț, un autoturism se deplasează haotic.

Polițiștii au depistat autoturismul în cauză, acesta fiind condus de un tânăr, de 25 de ani, din Grințieș.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.


La aceeași dată, în jurul orei 20:40, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț, în timp ce acționau DJ 159C, în localitatea Ruseni, au depistat în trafic un bărbat, de 39 de ani, din Piatra-Neamț, ce conducea un vehicul sub influența alcoolului.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În ambele cauze, polițiștii au întocmit dosar penal, continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate