De ziua mondială a patrimoniului am stat de vorba cu cel care vegheaza asupra patrimoniului nemtean , domnul Vitalie Josanu

0

În fiecare an, data de 18 aprilie este dedicată Patrimoniului. patrimoniuZiua Mondială a Monumentelor şi Siturilor a fost stabilită de UNESCO în 1983 pentru atragerea interesului publicului în vederea protejării patrimoniului arhitectural.
România are în prezent un total de 30.204 de monumente istorice înregistrate. Dintre acestea, un număr de 6845 ansambluri şi situri istorice sunt de valoare naţională si universală. Regimul acestora de proprietate diferă, fiind de stat, privat sau mixt.
De ziua mondială a patrimoniului am stat de vorba cu cel care vegheaza asupra patrimoniului nemtean , domnul Vitalie Josanu, ofiţer specializat în domeniul protejării patrimoniului cultural naţional de la Inspectoratul de poliţie al judeţului Neamţ .
Este foarte important de stiut ca departamentul din cadrul Inspectoratului de poliţie al judeţului Neamţ care se ocupa cu protejarea monumentului este principalul organism judetean ce vegheaza la interventiile ce se executa asupra monumentelor istorice iar aceasta principala activitate desfasurata de acest departament are un rol indispensabil si esential in conservarea si ocrotirea celor 552 de monumente istorice de pe raza judetului Neamt .

Buna ziua. Stam de vorba cu domnul Josanu, responsabilul pe tot judetul de pazirea patrimoniului daca putem spune asa. Astazi este ziua patrimoniului. Ce ne puteti spune dumneavoastra despre patrimoniul judetului Neamt? Sunt infractiuni la acest segment, nu sunt, cat de importanta este aceasta zi?

Ziua este importanta si este bine ca s-a marcat asa ceva, este vorba de Ziua Internationala a Patrimoniului Cultural National . Noi ca judet pot sa spun ca stam binisor. Avem 552 de obiective clasate, este vorba de situri arheologice si monumente istorice. Poate pe undeva ar fi trebuit sa stam si mai bine pentru ca mai sunt obiective, mai sunt case taranesti care au ramas in afara propunerilor de clasare, au ramas conace boieresti, au ramas inclusiv biserici foarte frumoase pe care le-am vazut cu ocazia deplasarilor in teren. Din pacate acum este mult mai greu sa se apeleze la procedura de clasare pentru ca intre timp s-a complicat documentatia. Legislatia actuala permite mult mai usor sa se declaseze un monument istoric decat sa se claseze, clasare insemnand inscrierea in patrimoniul national. Comparativ cu alte judete, de exemplu judetul Prahova, Sibiu, noi stam foarte modest. Ei se mandresc cu peste o mie de monumente istorice clasate, noi avem in schimb  jumatate, chiar mai putin, adica 552, daca ma gandesc la Sibiu care are peste 2000, deci va dati seama ce inseamna, sau mai bine zis cum s-au ingrijit specialistii de acolo sa instituie normele si masuri de protectie asupra  a ceea ce au ei acolo in zona.

Cum se ingrijesc nemtenii de aceasta avutie lasata de stramosii nostri?

Mie imi este mai greu sa spun de cum se ingrijesc, pentru ca nu ma pot declara incantat.

Dumneavoastra sunteti si specialist,  cu studii in arheologie, deci puteti sa va dati o opinie foarte avizata

Din pacate nu stim sa profitam de patrimoniul pe care il avem. Avem o zona turistica vizitata, avem foarte multi vizitatori, dar deocamdata sunt concentrati mai ales pe zona Cetatii Neamtului, Casa lui Ion Creanga, zona Targu Neamt si manastirile. In schimb nu s-au gandit politici de atragere a turistilor si incoace spre Piatra Neamt, spre zona Bicaz de exemplu, de atragere masiva a turistilor. Avem cativa turisti care vad zona Bicaz Chei si cam atat, zona lacului de acumulare Bicaz si apoi se scurg toti spre zona Sucevei. Avem zona Podolenilor, zona Razboieni, sunt zone turistice efectiv iesite din orice strategie de dezvoltare a turismului. Acum, daca nu s-a gandit o strategie de exploatare turistica unitara a judetului sau eventual de dezvoltare a lor, nici nu putem sa ne gandim la planuri de valorificare a patrimoniului si protejarii lui, adica practic la felul cum stim sa ne protejam monumentele, tot asa avem si turismul si bineinteles beneficiile care ies din el, pentru ca nu poti sa faci turism fara monumente istorice, fara situri arheologice.Cercetarea iarasi, cu cerecetarea suntem la pamant. Deocamdata la nivelul judetului Neamt din cate cunosc, avem un singur expert pe monumente istorice, iar specialisti care se ocupa de cercetarea conacelor boieresti din sec XIX, de cercetarea chiar si a bisericilor din sec. XIX-XX ,ma refer la ceea ce tine de partea de arhitectura, de arta, nu prea avem cu ce ne lauda sau cel putin nu avem rezultate publicate, nu vad asa ceva.

 In judetul Neamt am avut unul din cele mai spectaculoase furturi de obiecte de patrimoniu. Ce ne puteti spune? Aveti probleme sau aceasta a fost o exceptie? Sunt probleme cu patrimoniul? Sunt agresiuni, sunt furturi asupra patrimoniului in afara de acest caz spectaculos pe care il stim cu totii?

Ma asteptam sa faceti trimitere la cazul asta. Ca gravitate, este unul dintre cazurile de referinta, dar nu pot sa va spun neaparat acum ca s-a si repetat foarte des. Nu. Este un caz as spune singular din punctul asta de vedere. La nivelul judetului in schimb, pe partea de furturi de patrimoniu, cel mai mult predomina furturile din cutia milei, prin urmare este vorba de furturi de subzistenta, si mai avem o icoana argintata de la 1795 furata din Manastirea Sihastria, intr-adevar o icoana foarte valoroasa. Nu inteleg de ce nu a fost clasata pana acum pentru ca intrunea toate conditiile, dar asta e ceva ce nu eu pot sa raspund la intrebarea asta  si de altfel, la nivelul judetului Neamt daca tot discut despre asta, singurele bunuri care figureaza a fi clasate pe site-ul Ministerului Culturii sunt numai cele pe care le-a clasat Complexul Muzeal Judetean Neamt.  In schimb, avem bunuri de referinta de mare vechime, ma refer la filonul Sfantului Ioan Gura De Aur de la Arhiepiscopia Romanului , ma refer la cele doua icoane Sf. Ana  si Maica Domnului de la Manastirea Bistrita si Manastirea Neamt, cele date de imparatul bizantin in 1424 Alexandru ce Bun, ei bine, ca sa vedeti , nu sunt clasate. Altfel spus, masurile de protectie fata de ele sunt limitate.

Dar cand apar probleme cu aceste obiecte, tot la dumneavoastra se vine pana la urma.

Da bine, cu toate sa vina, furtul in principiu este un furt si trebuie sa il anchetam. Problema este alta . Problema este de circumstanta agravanta, pentru ca una este sa distrugi un obiect declarat ca fiind valoros si cunoscut ca atare si alta e sa distrugi, hai sa spunem,  o icoana fabricata in anul 2012, dar ele in inventar figureaza la fel ca bun, aici e problema.

O ultima intrebare cu ocazia acestei zile speciale si pentru dumneavoastra. Ce mesaj transmiteti autoritatilor, oamenilor,  in legatura cu conservarea acestor monumente, pentru ca trebuie sa fim sinceri, sunt foarte multi nemteni carora acest numar de 552 nu le spune nimic si nici nu cred ca stiau ca avem atatea monumente istorice in judet. Ce mesaj le transmiteti dumneavoastra ca „paznic” al patrimoniului?

Mesajul este ca patrimoniul cultural national reprezinta buletinul de identitate al unui popor, prin urmare, daca vrem sa stim cine suntem si vrem sa aratam cine suntem, trebuie sa ne protejam acest patrimoniu. Este exact asa cum avem noi buletinul in buzunar. In alta ordine de idei, avand in vedere si situatia de criza actuala as vrea sa spun ca patrimoniul cultural national reprezinta nu numai o sursa de mandrie ci mai ales o sursa de venit. O sursa de venit in situatia in care se exploateaza judicios, cand sunt intrebati si specialistii, nu sa se faca proiecte doar pentru a capta niste fonduri europene si dupa aceea sa se faca distrugeri si mai mari. El poate fi o sursa de venit in situatia in care este exploatat judicios, atuci cand i se acorda atentia cuvenita, pentru ca sunt si niste cheltuieli, si atunci cand i se acorda la timp finantarea necesara. Degradarea unui monument istoric este ireversibila in primul rand , este foarte greu sa il refaci, sa il aduci in starea initiala si presupune cheltuieli si mai mari atunci cand deja ajunge in pragul prapastiei. Investind putin cate putin la monumente, cheltuielie sunt mai mici si bineinteles problemele mult mai putine.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate