De fiecare dată când vă grăbiți, faceți manevre periculoase sau credeți că vouă nu vi se poate întâmpla, priviți această imagine: șoferul de 33 de ani NU mai e printre noi – Accident MORTAL pe DN2/E85

0

Nici nu avem curaj să facem un bilanț al accidentelor mortale din acest an, dar poate măcar pe final de an o astfel de imagine ar trebui să rămână întipărită în mintea noastră, a tuturor celor care ne grăbim, nu adaptăm viteza la condițiile de trafic, mai facem și câte o depășire periculoasă pentru că avem mașini bune (sau, mai grav, NU avem), sau decidem să ne urcăm la volan sub influența alcoolului. Măcar acum, în al 12-lea ceas ar fi cazul să ne trezim și realizăm că avem doar o viață, că nu e firesc să se termine totul la 33 de ani..nici la 20, nici la 45…și că durerea pe care o pricinuim celor care ne așteaptă acasă nu poate fi transpusă în câteva vorbe.

Astăzi, șoseaua de pe DN2-E85, la ieșirea din Adjud și-a luat din nou tributul. Un șofer de numai 33 de ani a murit în urma unei coliziuni extrem de puternice în care au fost implicate un autoturism, o autoutilitară și un camion, iar alte două persoane au fost rănite. Dinamica? Încă incertă. Poliția încă nu a dat un comunicat oficial cu privire la circumstanțele producerii tragediei însă nici măcar nu mai este relevant în acest punct – omul care s-a dus, dus rămâne, doar o haină care se zărește pe bancheta din spate amintește că cineva era în viață acum câteva ore – copilul cuiva, fratele cuiva, poate tatăl și soțul cuiva:

Trei echipaje din cadrul Secției de Pompieri Adjud au intervenit cu 1 autospecială de intervenție și modulul SMURD (ambulanță SMURD + autospecială de descarcerare), la un eveniment rutier produs pe DN2 E85, la ieșire din municipiul Adjud, în urma căruia au rezultat 3 victime. Din nefericire, pentru una dintre victime nu s-a mai putut face nimic, echipajul SAJ declarând-o decedată, celelalte două victime, conștiente, fiind transportate la spital de ambulanțele SMURD și SAj, prezente la fața locului, transmiteau reprezentanții ISU Vrancea cu câteva ore în urmă.

Poliţiştii Serviciului Rutier intervin la un accident rutier semnalat prin apel 112. Pe Drumul Naţional 2 – E85, la ieşire din municipiul Adjud spre Focşani, a avut loc o coliziune între mai multe autovehicule. În accidentul rutier au fost implicate un autoturism, o autoutilitară cu şapte locuri şi un TIR. Din nefericire, conducătorul autoturismului, un bărbat de 33 de ani, din judeţul Galaţi, a decedat. Alte două persoane au fost rănite şi transportate la spital”, au precizat reprezentanţii IPJ Vrancea, citați de Agerpres.

Dumnezeu să îl odihnească în pace iar nouă…să ne dea mai multă minte…

Sursa foto: ISU Vrancea

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate