De ce nu mai plouă în Neamț ca acum 20-30 de ani?

În ultimele decenii, județul Neamț, asemenea multor alte regiuni din România, a experimentat o schimbare semnificativă în tiparele climatice, caracterizată de o scădere notabilă a frecvenței și intensității precipitațiilor. O teorie mai puțin discutată, dar cu un potențial impact major, este legătura dintre declinul industriei locale și reducerea evaporării apei din procesele tehnologice, un fenomen care a avut un rol important în menținerea unui microclimat favorabil precipitațiilor în perioada comunistă. Desigur, subiectul este unul tabu, de care autoritățile ar prefera să nu aflați, pentru a nu realiza că poate tocmai desființarea, în numele ecologiei, a așa-numitelor industrii poluante din România ar putea fi principalul motiv pentru seceta cu care ne confruntăm din ce în ce mai des.

În anii regimului comunist, România a trecut printr-un proces intens de industrializare, transformând multe regiuni predominant rurale în centre industriale cu o activitate economică intensă. În județul Neamț, fabricile chimice de la Săvinești, uzinele textile din Piatra-Neamț și unitățile de prelucrare a lemnului au devenit pilonii economiei locale, generând nu doar locuri de muncă, dar și influențând în mod direct mediul înconjurător. Aceste industrii erau mari consumatoare de apă, care era utilizată în diverse procese tehnologice, precum răcirea, spălarea, vopsirea și uscarea. Apa folosită în aceste procese, odată evaporată, contribuia la umiditatea atmosferică, favorizând astfel formarea norilor și, implicit, a ploilor.

Să ne gândim la câteva exemple concrete din acea perioadă. Fabrica de chimicale de la Săvinești folosea zeci de milioane de metri cubi de apă anual pentru procesele de sinteză și răcire, o parte semnificativă din această apă fiind evaporată prin turnurile de răcire. Acest proces de evaporare introducea în atmosferă milioane de metri cubi de vapori de apă anual, care contribuiau la formarea norilor și a precipitațiilor. La fel, în industria textilă de la Piatra-Neamț, se estimează că sute de mii până la un milion de metri cubi de apă se evaporau anual în procesele de spălare, vopsire și uscare. Această cantitate adăuga umiditate în aer, facilitând astfel ciclul natural al apei.

Cu toate acestea, odată cu declinul industriei după 1989, aceste surse de evaporare au dispărut treptat. Lipsa investițiilor, privatizările eșuate și pierderea piețelor de desfacere au dus la închiderea sau reducerea semnificativă a capacităților de producție în multe dintre aceste fabrici. Implicit, cantitatea de apă utilizată și evaporată s-a redus dramatic, ceea ce a afectat direct umiditatea atmosferică locală. Fără această sursă constantă de vapori de apă, formarea norilor a devenit mai puțin frecventă, iar precipitațiile au scăzut, contribuind la schimbările climatice locale pe care le observăm astăzi.

Această scădere a precipitațiilor nu afectează doar agricultura, ci și rezervele de apă, biodiversitatea și calitatea vieții în general. Fără evaporarea industrială, sursele naturale de apă, cum ar fi râurile și lacurile, devin și mai critice pentru menținerea unui ciclu hidrologic sănătos. În absența unor surse suplimentare de evaporare, cum erau industriile de altădată, clima locală se usucă treptat, un fenomen care se observă nu doar în Neamț, ci și în alte regiuni ale țării.

Este evident că declinul industriei a avut un impact major asupra microclimatului local, iar acest fenomen ar trebui să fie analizat și înțeles mai profund, însă autoritățile române sunt conduse predominant de persoane fără pregătirea sau inteligența necesară pentru a vedea dincolo de normele ecologice, uneori aberante. Repornirea sau modernizarea anumitor procese industriale într-o manieră sustenabilă ar putea contribui la restabilirea unui echilibru climatic, fără a sacrifica mediul înconjurător, dar din păcate acest lucru nu este încă posibil, deoarece normele de mediu din România sunt draconice și aplicate cu exces de zel.

În concluzie, schimbările climatice observate în județul Neamț și în alte regiuni ale României sunt, cel puțin parțial, atribuite declinului industriei și reducerii evaporării apei din procesele tehnologice. Această legătură între activitățile industriale și climatul local este un aspect despre care nu se vorbește, dar care trebuie amintit în contextul eforturilor de a înțelege și combate schimbările climatice. Recunoașterea rolului pe care evaporarea industrială l-a jucat în menținerea unui microclimat mai umed ar putea deschide noi căi pentru a revitaliza climatul local, fie prin refacerea unor procese industriale, fie prin implementarea unor măsuri alternative pentru a asigura un echilibru hidrologic sustenabil.

Din păcate, în Neamț, mai mult decât oriunde în România, am asistat la dispariția aproape totală a industriei și la o sumedenie de investiții făcute în numele ecologiei, cum ar fi sute de semafoare, piste pentru bicicliști și alte inițiative care de fapt nu influențează cu nimic climatul local, ci doar îngroapă banii care, dacă ar merge în dezvoltarea producției, ar putea schimba mult viața nemțenilor și chiar și microclimatul local.

Concluzia este simplă. Înainte de perioada comunistă, zona actuală a Neamțului, ca și mai toată țara, se confrunta cu secete serioase și foamete. Când au venit comuniștii, au explodat capacitățile de producție, uzinele și combinatele, care au început să polueze, dar odată cu poluarea a început să se încarce atmosfera cu milioane de metri cubi de apă evaporată din procesele de producție. Acea apă a intrat în circuitul natural și s-a transformat în ploi mai dese, care au dus implicit la un microclimat mai umed și cu mai multe precipitații, mai multă apă în subteran și un debit mai mare pe apele de suprafață. Acum, milioanele de metri cubi care se evaporau nu se mai evaporă, și implicit nu mai plouă la fel de mult. Totul este foarte simplu și logic, iar această situație nu se poate rezolva mergând cu bicicleta, cu mașina electrică sau punând panouri fotovoltaice pe casă.

I.R.