Dacă Șoșoacă nu poate candida, dar UDMR poate cere autonomia împotriva Constituției, atunci statul de drept și democrația din România nu mai funcționează corect…

Decizia Curții Constituționale din România de a respinge candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale din 2024 a ridicat multe semne de întrebare, în special în contextul comparației cu alți politicieni care au fost criticați pentru încălcarea principiilor constituționale, dar cărora li s-a permis să candideze fără restricții. În această comparație, un exemplu deosebit de relevant este cel al liderilor UDMR care, de-a lungul timpului, au susținut ideea autonomiei teritoriale a Ținutului Secuiesc – un demers ce poate fi considerat o încălcare gravă a Constituției României, care afirmă clar caracterul unitar și indivizibil al statului.

Diana Șoșoacă este cunoscută pentru discursurile sale naționaliste, anti-sistem și pentru contestarea deschisă a structurilor de putere. Ea a adoptat o retorică radicală, criticând instituțiile statului și promovând idei controversate care au stârnit adesea reacții negative. Cu toate acestea, Curtea Constituțională a decis să îi respingă candidatura, susținând contestații care argumentează că platforma sa politică nu respectă cerințele democratice și constituționale. Pe de altă parte, politicieni precum Kelemen Hunor sau alți lideri ai UDMR au susținut în mod deschis autonomia teritorială, o cerere care contravine în mod direct prevederilor constituționale privind integritatea teritorială a României​.

Această dublă măsură ridică o întrebare esențială: de ce Curtea Constituțională a ales să intervină în cazul Dianei Șoșoacă, dar nu și în cazul unor politicieni care promovează idei ce contravin direct articolului 1 din Constituție, care vorbește despre caracterul indivizibil al statului român? În mod paradoxal, cererea de autonomie teritorială, formulată repetat de către liderii UDMR, poate fi considerată o provocare mult mai gravă la adresa ordinii constituționale decât multe dintre discursurile anti-sistem ale lui Șoșoacă. Deși aceste propuneri de autonomie au fost criticate și respinse de politicienii de la București, ele nu au împiedicat UDMR să participe la alegeri și să fie parte din coaliții de guvernare.

O posibilă explicație a acestei diferențe de tratament poate fi natura discursului fiecărui politician. În timp ce retorica Dianei Șoșoacă este adesea explozivă și atrage rapid atenția opiniei publice, discursurile UDMR sunt mai nuanțate și prezintă autonomia sub forma unei „autonomii culturale” sau „administrative”. În acest fel, UDMR evită să folosească un limbaj care ar putea atrage imediat sancțiuni legale. Cu toate acestea, conținutul cererilor rămâne unul care contravine principiilor fundamentale ale statului român​(

Faptul că unii politicieni pot promova idei care ating direct unitatea și indivizibilitatea României, fără a fi supuși acelorași restricții ca Diana Șoșoacă, ridică serioase întrebări despre imparțialitatea și aplicarea uniformă a legii. Dacă cererea de autonomie a unei părți din teritoriul României nu este considerată suficient de gravă pentru a împiedica candidatura unui politician, atunci cum poate fi justificată respingerea unei candidaturi pe motive mai puțin concrete?

Aceste decizii ale Curții Constituționale adâncesc sentimentul de inegalitate în aplicarea legii și sugerează că anumite poziții politice sunt tolerate, în timp ce altele sunt rapid sancționate. Într-o democrație autentică, toți politicienii ar trebui tratați conform acelorași standarde, iar orice abatere de la constituție, fie că este vorba de cereri de autonomie sau de discursuri radicale, ar trebui să fie supuse acelorași norme de responsabilitate constituțională.

În concluzie, cazul Șoșoacă vs. UDMR expune o dilemă importantă pentru justiția românească. Curtea Constituțională este chemată să aplice legea în mod echitabil, fără a favoriza sau a discrimina în funcție de natura discursului sau de impactul acestuia asupra publicului. Egalitatea în fața legii este unul dintre principiile fundamentale ale democrației, iar aplicarea sa inegală riscă să submineze încrederea cetățenilor în sistemul juridic și politic.

În politica românească, discursurile liderilor UDMR referitoare la autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc au generat frecvent controverse și acuzații de anticonstituționalitate. În conformitate cu Constituția României, articolul 1 precizează clar că statul român este unul unitar și indivizibil, iar orice încercare de a propune sau promova o separare teritorială este văzută ca o încălcare a acestui principiu fundamental.

Un exemplu notabil este discursul lui László Tőkés, fost lider marcant al UDMR și membru al Parlamentului European, care a susținut în mod repetat ideea autonomiei Ținutului Secuiesc. În cadrul unui discurs la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad, Tőkés a afirmat că secuii și maghiarii din Transilvania ar trebui să urmeze exemplul catalanilor din Spania în lupta pentru autonomie teritorială. Aceasta a stârnit reacții vehemente din partea autorităților române, care au catalogat aceste declarații drept o încercare de a fragmenta statul român​.

Un alt lider al UDMR, Kelemen Hunor, a fost și el implicat în controverse privind discursuri legate de autonomie. Deși în public UDMR a adoptat o poziție mai nuanțată, Hunor a vorbit în mai multe ocazii despre nevoia de „autonomie culturală și administrativă” pentru minoritatea maghiară. Deși el a încercat să evite formulările directe legate de secesiune, aceste cereri au fost interpretate de unii critici ca o formă subtilă de solicitare a autonomiei teritoriale, care intră în conflict cu principiile constituționale​.

Un alt moment tensionat a fost când UDMR a sprijinit inițiativa legislativă privind autonomia Ținutului Secuiesc în Parlamentul României. Proiectul prevedea crearea unei regiuni autonome cu puteri extinse de autoguvernare, ceea ce a generat o amplă dezbatere națională. Deși inițiativa a fost respinsă rapid de Parlament și criticată de președintele Klaus Iohannis, care a declarat că astfel de proiecte sunt împotriva ordinii constituționale, acest episod a întărit percepția că UDMR continuă să susțină o formă de autonomie teritorială​.

Aceste exemple demonstrează că discursurile și inițiativele liderilor UDMR privind autonomia sunt percepute ca o amenințare la adresa unității și integrității statului român. Deși UDMR a încercat adesea să prezinte aceste cereri sub forma autonomiei culturale, retorica lor și inițiativele legislative au adus în discuție problema anticonstituționalității și a loialității față de principiile fundamentale ale statului unitar român.

Respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale din 2024 reprezintă un episod rar în politica românească și europeană. Deși politica europeană a fost martoră la ascensiunea partidelor și politicienilor cu vederi extremiste, măsuri precum anularea unei candidaturi nu sunt întâlnite frecvent. România, prin intermediul Curții Constituționale, a adoptat o măsură neobișnuită, care aduce în discuție limitele democrației și mecanismele de protecție împotriva discursului extremist.

În majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, politicienii cu opinii controversate sau extremiste reușesc să candideze, fiind contracarați prin mijloace politice, nu prin interdicții legale. În Austria, Partidul Libertății (FPÖ), cunoscut pentru retorica sa anti-imigrație și naționalistă, a intrat în guvern de mai multe ori, inclusiv în 2024, fără ca liderii să fie împiedicați să participe la alegeri. În anii ’90, însă, UE a impus sancțiuni diplomatice împotriva Austriei din cauza extremismului acestui partid, arătând că Europa a fost dispusă să izoleze politic o astfel de formațiune, dar nu a recurs la blocarea candidaților la nivel național.

În Franța, Marine Le Pen, lidera partidului Rassemblement National, a devenit un actor politic important, deși este considerată o figură extremă în multe cercuri politice. Le Pen a candidat la alegerile prezidențiale de mai multe ori, ajungând de fiecare dată într-un tur decisiv. Sistemul democratic francez a permis însă acest lucru, iar criticile și confruntările au avut loc pe scena politică, nu în sălile de judecată. O situație similară se regăsește în Olanda, unde Geert Wilders, liderul Partidului pentru Libertate, a promovat ani de zile o agendă anti-islam și eurosceptică. În ciuda retoricii sale controversate, Wilders nu a fost împiedicat să participe la alegeri, iar strategia politică a fost să fie izolat de alte partide, care au refuzat să colaboreze cu el.

România, în cazul Șoșoacă, a adoptat o abordare diferită, ceea ce ridică întrebări legate de libertatea de exprimare și dreptul de a candida. Decizia de a bloca participarea sa la alegerile prezidențiale reflectă o teamă de escaladare a extremismului și un mecanism juridic de protecție împotriva politicienilor care sfidează normele democratice.

Respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă de către Curtea Constituțională a României ridică totuși o problemă gravă legată de aplicarea uniformă a legii și de funcționarea democrației și a statului de drept. Argumentul respingerii este că Șoșoacă, prin discursurile și platforma sa politică, ar încălca Constituția României, punând în pericol principiile democratice. Totuși, când privim la modul în care liderii UDMR au promovat constant, timp de peste un deceniu, ideea autonomiei Ținutului Secuiesc – o cerere care încalcă direct articolul 1 din Constituție, care prevede caracterul unitar și indivizibil al statului – devine evidentă o problemă majoră de echitate.

Dacă Șoșoacă este sancționată pentru retorica ei, este imposibil să nu ne întrebăm de ce liderii UDMR, care cer de ani de zile autonomie teritorială, nu au fost niciodată împiedicați să candideze sau să participe la guvernare. În repetate rânduri, aceștia au susținut inițiative legislative pentru autonomia regiunii Ținutului Secuiesc, un gest care subminează integritatea teritorială a României și care ar putea fi considerat o amenințare mult mai gravă la adresa constituționalității decât discursurile anti-sistem ale lui Șoșoacă​.

Faptul că acești politicieni au continuat să își desfășoare activitatea politică nestingheriți ridică întrebări fundamentale despre cum funcționează statul de drept în România. De ce o cerere repetată și deschisă de autonomie teritorială, care contravine direct Constituției, este tolerată de către autorități, în timp ce o candidatură precum cea a lui Șoșoacă este rapid blocată? Această dublă măsură sugerează că aplicarea legii nu este uniformă și că anumite forțe politice beneficiază de un tratament preferențial.

Într-o democrație autentică, statul de drept trebuie să funcționeze imparțial. Orice politician care încalcă Constituția ar trebui să fie supus acelorași sancțiuni. Dacă UDMR, un partid care promovează constant o agendă de autonomie contrară principiilor constituționale, poate să candideze și să facă parte din guvern, în timp ce Șoșoacă este eliminată din cursa electorală, atunci putem spune că democrația și statul de drept sunt grav compromise.

Această discrepanță nu doar că afectează încrederea publicului în justiție, dar deschide și calea către o interpretare politică a legii. În momentul în care instituțiile statului aleg să acționeze selectiv, sancționând un politician pentru presupuse încălcări ale Constituției, dar ignorând încălcări mai grave și repetate, esența democrației este pusă sub semnul întrebării. România riscă să devină un stat în care legea nu mai este egală pentru toți, iar acest lucru subminează însăși baza pe care este construit statul de drept.

În concluzie, nu contestăm decizia Curții Constituționale de a respinge candidatura Dianei Șoșoacă, însă observăm o discrepanță care ridică întrebări. Liderii UDMR, care promovează constant și sistematic idei contrare Constituției României de ani de zile, continuă să candideze la toate nivelurile politice, de la consilieri locali până la funcții de președinte. Aceasta în ciuda faptului că UDMR nu este nici măcar un partid politic în sensul tradițional, ci funcționează ca o organizație de tip ONG. Pe de altă parte, Șoșoacă, un politician naționalist și radical, nu are voie să candideze. Ceva cu siguranță nu se potrivește aici.

Iosub Robert