Contrabandiști de țigări, prinși în flagrant de polițiștii locali din Piatra-Neamț

0

Polițiștii locali ai Biroului Ordine Publică – Poliția Locală Piatra-Neamț au constatat, în flagrant, trei infracțiuni, dintre care două de contrabandă cu țigări.

Astfel, în data de 28.07.2020, în jurul orei 11:00, pe strada Baltagului din Piatra-Neamț a fost depistat S.T. (28 de ani), care avea asupra sa 30 de pachete de țigări, netimbrate, de proveniență Republica Moldova. Acesta a fost identificat și predat agenților Poliției Muncipiului Piatra-Neamț, în baza unui proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante de contrabandă cu țigări, în vederea continuării cercetărilor și a luării măsurilor legale ce se impun.

Un alt bărbat, de 54 de ani (Ț.G.), a fost depistat în data de 01.08.2020, în aceeași zonă (Piața din zona S.C. Ema), că deținea mai multe pachete de țigarete, netimbrate. Acesta a fost condus la sediul Poliției Locale Piatra-Neamț, i s-a întocmit proces verbal de constatare a infracțiunii de contrabandă cu țigări și a fost predat lucrătorilor Poliției Municipiului Piatra-Neamț pentru continuarea cercetărilor pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu țigări.

Duminică, 02.08.2020, o femeie a fost surprinsă pe camerele de supraveghere a unui supermarket din Piatra-Neamț, că sustrăgea diverse produse alimentare de pe rafturi, pe care, le introducea în poșetă. Aceasta a fost reținută de către șeful de tură, iar mai apoi a fost identificată și preluată de către polițiștii locali din cadrul Biroului Ordine Publică – Poliția Locală Piatra-Neamț. M. N. a fost predată polițiștilor Poliției Municipiului Piatra-Neamț pentru a continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

  • informații furnizate de Poliția Locala Piatra-Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate