Continuă acțiunile pentru combaterea delictelor silvice/Probleme și la Ocolul Silvic Gârcina

0

La data de 04 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sagna aflaţi în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat în trafic o autoutilitară care transporta cantitatea de 3,0 m.c. lemn foc, fără să dețină documente specifice de transport.

Acesta a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii 171 din 2010, cu amendă în valoare de 1.000 lei, fiind dispusă confiscarea cantității de material lemnos, care a fost lăsată în custodia organelor silvice din cadrul Ocolului Silvic Roman.

***

La data de 04 martie a.c. polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică Neamț s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cursul anul 2023, reprezentanții Ocolului Silvic Gârcina, au pus în valoare și exploatat în regie proprie o partidă din fondul forestier de stat de pe raza comunei Gârcina, ocazie cu care după reprimirea partizii, au rămas cu un stoc de material lemnos, fără proveniență legală, susceptibil a proveni din tăieri ilegale de arbori în timpul exploatării partizii.

Urmare a inventarierii materialului lemnos a rezultat volumul total de 118,174 m.c. lemn rotund şi foc rășinoase, specia molid, care a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.

Polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori şi gestiune frauduloasă.

Sursa/Foto: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate