Conspirații teoretice

Drepturile individuale pe care le avem nu au apărut din senin, la fel ca sistemul de justiție, totodată garant al acestora. Suveranitatea poporului sau răspunderea liderilor reprezintă valori principale într-un stat de drept, la fel ca asigurarea unei justiții imparțiale.
Prin ce se poate favoriza și susține o mentalitate generală a corectitudinii și o dorință continuă de a evolua și învăța?

Atena antică este cel puțin părintele cuvântului ”democrație” și a multor idei actuale, chiar dacă inițial femeile și sclavii erau excluși din viața politică.
Drepturile omului s-au conturat efectiv în secolul XVIII, odată cu formarea parlamentului Marii Britanii (1707) însă putem considera adevăratul început al democrației mondiale fermenții revoluționari europeni din 1830 (Trois Glorieuses) si 1848 ( Mișcarea Revoluționară).
Aparent eșuate, la fel ca mișcarea cartistă a Marii Britanii din acei ani, revoluțiile au inspirat și răspândit într-o manieră irezistibilă gândirea progresistă.

Burghezia timpului a perceput forța dorinței populare și a fraternității, reprezentând un semnal de alarmă chiar și pentru țarul rus care în 1861 a eliberat iobagii țării sale.
Sistemele legale de astăzi au avut o evoluție lentă și complexă. Cea mai mare parte a dreptului contemporan este derivată din cele două mari tulpini legale vest europene, a Europei continentale și a dreptului comun din Anglia.

În secolul XI, extinderea orașelor a ridicat problema existenței unor reguli de administrare, la fel comerțul timpului necesitând reglementări. Prominenții vremii au început redescoperirea compilației Corpus Juris Civilis din timpul împăratului Justinian I. și au început să o reactualizeze în cadrul Universității din Bologna.
Învierea deliberată a dreptului roman a dus la construcția dreptului european modern.
Celebra școală de drept italiană a fost sursa multor volume și comentarii determinând extinderea dreptului civil roman timp de generații. Studenți din toată Europa s-au deplasat la Bologna pentru învățarea noilor legi și s-au întors în țările de origine pentru înființarea facultăților de drept.
Breslașii și comercianții timpului își dezvoltau propriile reguli și înființau instanțe pentru gestionarea acordurilor comerciale și rezolvarea litigiilor.

Cu toate acestea, când era nevoie de o reglementare specifică apelau la savanții universității.
Deși adesea aplicate în moduri diferite sau adaptate condițiilor locale, noile reglementări legale s-au răspândit astfel în toată Europa cuprinzând ceea ce a devenit cunoscut sub numele de jus commune, un pachet comun de proceduri și concepte care au dat dreptului Europei continentale și un puternic sentiment de unitate.
În același timp, legătura cu universitatea care a reactualizat trecutul legal roman ulterior transpus în codurile de legi naționale s-a menținut mult timp.

Exemple elocvente în acest sens ar fi Codul Napoleonian din 1804 și Codul civil german. La rândul lor, astfel de coduri naționale au fost exportate în multe țări din afara Europei sau reimportate.
Lege nouă-obicei vechi; pentru evitarea complicațiilor în România s-a importat un cod civil canadian în proporție de peste 90%, fiind în vigoare. Cel puțin viitorii emigranți autohtoni peste ocean nu vor avea probleme de adaptare din acest punct de vedere.

Cu toată evoluția legislației din bătrânul continent, o mare parte a globului rămâne literalmente fără legi. Pentru miliarde de oameni avocații, contractele și instanțele rămân inexistente. Dreptul de proprietate și drepturile civile sunt disponibile unei elite mici sau constau într-o pură ficțiune. În multe țări din Asia, Africa și America Latină dreptul civil este adesea ceea ce spune un judecător corupt, iar în sferă penală bogații sunt absolviți de vină în mod sigur. În aceste state marea amenințare la adresa vieții și libertății este chiar guvernul care reprezintă garantul respectivelor valori.

Când nu ai lideri trebuie să-i inventezi, însă atât de bine încât aceștia să fie convinși că au ajuns să conducă prin propriile forțe. În mod clar nu vor avea capacitate decizională coerentă, dar vor putea semna și simula hotărâri ale altora ca fiind personale. Construcțiile artificiale pot fi soluții de moment însă nu creează tradiții. Renumitul scamator Aurelio Iosefini a publicat în 1957 romanul Paiațe și oameni, în care dezvăluia culisele lumii circului. Titlul extrem de relevant s-ar potrivi și multor strategii politice actuale românești.

România prezentului există din 1918, indiferent de aspirațiile multora de a fi rude directe cu Oroles sau Stefan cel Mare în ciuda breșelor din genealogie, uneori milenare.
Unde sunt liderii naționali abilitați eficient pentru a conduce și gestiona corespunzător problemele propriului popor? Se spune că lipsa unei legi e mai bună decât o lege neadecvată.
Lipsa unor lideri autentici poate fi bună doar pentru cei care urmăresc interese personale și însușirea banilor publici!