Concurs la SJU Neamt pentru ocuparea postului de director medical

2

MANAGERUL SPITALULUI JUDEŢEAN DE URGENŢĂ PIATRA NEAMŢ ANUNŢĂ ORGANIZAREA CONCURSULUI PENTRU OCUPAREA FUNCŢIEI DE DIRECTOR MEDICAL ce se va desfăşura la sediul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ în data de 14.03.2012 ora 10,00.

La concurs/examen se pot înscrie candidaţii care îndeplinesc, cumulativ, criteriile generale şi specifice, prevăzute de OMS nr. 284/2007, cu modificările şi completările ulterioare.


Condiţiile de participare, bibliografia şi alte relaţii suplimentare se pot obţine de la Serviciul RUONS, la telefon 0233 – 219.440 int. 108/193.

CRITERII GENERALE :

– au domiciliul stabil în România;

– nu sunt condamnaţi penal sau în curs de urmărire penală;

– sunt apţi din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic);

– nu au vârsta de pensionare, conform prevederilor Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice;

CRITERII SPECIFICE pentru funcţia de director medical:

– sunt absolvenţi ai învăţământului universitar de lungă durata, cu diplomă de licenţă sau echivalentă în profil medicină;

– sunt confirmaţi ca medic primar sau specialist;

– au cel puţin 2 ani vechime ca medic specialist sau au competenţă/atestat în managementul serviciilor de sănătate ori sunt absolvenţi ai cursului de management spitalicesc;

  Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conţină următoarele documente:

a) cererea de înscriere;

b) copie de pe actul de identitate;

c) copie legalizată de pe diploma de licenţă sau de absolvire, după caz;

d) curriculum vitae;

e) adeverinţa care atestă vechimea în gradul profesional sau în specialitatea studiilor, după caz;

f) cazier judiciar;

g) copii de pe diplomele de studii şi alte acte care atestă calitatea de doctor în ştiinţe medicale, cadru didactic universitar de predare, participarea la programe de cercetare acreditate, efectuarea unor specializări, cursuri, stagii, competente/atestate etc., în funcţie de postul pentru care concurează;

h) declaraţia pe propria răspundere că nu este urmărit penal şi nu are cunoştinţă că a început urmărirea penală asupra sa;

i) declaraţia pe propria răspundere privind colaborarea cu Securitatea înainte de anul 1989;

j) adeverinţă din care să rezulte că este apt medical , fizic şi neuropsihic;

k) proiectul/lucrarea de specialitate.

Dosarul de înscriere se depune la secretariatul comisiei de concurs, cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data susţinerii concursului.

Concursul/examenul cuprinde următoarele probe de evaluare :

a) test-grilă/lucrare scrisă de verificare a cunoştinţelor din legislaţia specifică postului;

b) susţinerea proiectului/lucrării de specialitate pe o temă din domeniul de activitate al postului;

c) interviul de selecţie.

Testul-grilă/lucrarea scrisă de verificare a cunoştinţelor se desfăşoară pe durata a cel mult 3 ore .

Testul – grilă/subiectele pentru lucrarea scrisă se elaborează de către comisia de concurs, pe baza bibliografiei pentru concurs, în ziua probei.

Persoanele care au participat la elaborarea testului-grilă/subiectelor pentru lucrarea scrisă nu părăsesc încăperea până la începerea probei.

Bibliografia pentru concurs şi temele – cadru pentru proiectul/lucrarea de specialitatea din domeniul de activitate pentru fiecare funcţie în parte sunt afişate la avizierul din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ.

Manager,

Dr. Lucian Daniel Ciobotaru

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Dudu spune

    Ne-a speriat rau (pe unii) concursul precedent, daca pe primul loc, pentru prima data in asa concursuri apare criteriul „… au domiciliu stabil in Romania” 🙂 ha ha

  2. Bubu spune

    dar fostii SRIsti au voie? ca sa stim daca ramane sau nu actuala

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate