COLONEL (R) OCTAVIAN ARMENCEA – CAVALER AL ORDINULUI MIHAI VITEAZUL

 Nemţean prin adopţiune, colonelul (r) Octavian Armencea s-a născut la 30 iulie 1942 în localitatea Corni din fostul judeţ Putna, ca fiu al preotului Dumitru Armencea. Fâcînd parte din generaţia care a intrat în viaţă şi a crescut în atmosfera acelui patriotism – pe cât de profund, pe atât de simplu şi firesc în manifestare – al foştilor combatanţi din primul Război Mondial care au realizat România Mare, copilul Octavian Armencea a fost orientat de la început, după absolvirea şcolii primare, spre cariera armelor.
A urmat Liceul militar de la Cernăuţi până în 1940 la cedarea nordului Moldovei când a fost nevoit să se retragă în ţară. La terminarea liceului militar, s-a înscris la Şcoala Militară de Ofiţeri de Infanterie Sibiu, absolvită la Bucureşti ceea ce îi aduce avansarea la gradul de sublocotenent la 10 mai 1942. A urmat repartizarea sa la Regimentul 24 Infanterie Tecuci, în calitate de comandant de pluton, de unde a fost detaşat ca instructor la Centrul de Instrucţie Sarata (în Basarabia).
Toate acestea se petreceau în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, în dramatica noastră campanie din Răsărit. Tânărul sublocotenent Armencea face cunoştinţă cu frontul încadrat în Batalionul 994 (independent), făcând parte din Divizia a 2-a Vânători de Munte, unitate comandată de colonelul Leonard Mociulski şi aparţinând Corpului de Vânători de Munte comandat de generalul Gheorghe Avramescu.
După ce unitatea s-a deplasat, cu trenul pe direcţia Kerci-Taman-Krasnodarsk, iarna 1942-1943 o găseşte pe valea Binului, la Krymskaya, Batalionul 994 (independent) intrând sub ordinele Diviziei 21 germane, comandată de generalul Rupp. În primele luni ale anului 1943, unitatea a fost continuu atacată de ruşi. În martie s-a retras la marginea unui sat. S-au săpat tranşee. Şi aici ruşii atacau, mai ales noaptea, rănind un căpitan român şi pe ceilalţi ofiţeri. Sublocotenentul Armencea, rămas singurul ofiţer, a organizat un contraatac în care au fost luaţi prizonieri 20 de ruşi. De acolo, unitatea s-a retras pe valea Binului, la Krymskaya, unde s-a dat atacul decisiv. La sfârşitul lunii martie 1943, sublocotenentul Armencea a primit ordin prin comandantul de batalion T. Monteoru ca plutonul său să atace, prin surprindere, unitatea rusească de la Krymskaya care se găsea în faţa Diviziei 21 germane. Având în faţă doar câmp deschis, tânărul ofiţer a înţeles marea dificultate a atacului, mizând pe o judicioasă pregătire, pe rapiditatea loviturii, dar mai ales pe curajul şi hotărârea ostaşilor săi.
Din lipsă de alte mijloace şi din dorinţa de a avea cât mai puţine pierderi, ofiţerul Armencea a pregătit atacul cu minuţiozitate desenând (cu cărbune pe pereţii încăperii în care se aflau) harta şi precizând misiunea fiecărui luptător din pluton, până la ultimul ostaş, în ordinea în care aveau să acţioneze. Planul urmărea ca atacul să se desfăşoare în cleşte, metodă pe care ofiţerul a deprins-o la Şcoala Militară din Făgăraş. Atacul s-a desfăşurat conform planului, şi când ruşii au înţeles că sunt prinşi în cleşte, au intrat în panică. Colonelul Armencea îşi amintea cu profundă emoţie scena: erau toţi murdari de noroiul primăverii ruseşti, aveau feţele congestionate, şiroind a sudoare şi strigau din toate părţile – ura! Erau toţi tineri şi în acele momente simţeam în ei o extraordinară forţă. Maiorul rus a primit în timpul luptei un glonte chiar în inimă ceea ce a demoralizat pe ai săi. Au fost făcuţi toţi prizonieri. Percheziţionând amănunţit adăpostul maiorului rus, ofiţerul Armencea a găsit în porthartul acestuia planurile de luptă ale inamicului aflat în faţa diviziei române şi a celei germane, dispozitivele de atac şi alte indicaţii din care nemţii si-au dat seama ce vor să facă ruşii. Acţiunea plutonului comandat de ofiţerul Armencea se vădea a fi de mare însemnătate, având drept consecinţă salvarea celor două divizii. Au fost făcuţi prizonieri în acest atac peste 100 de militari ruşi al căror armament a fost adunat în foi de cort. Ofiţerul Armencea a dat ordin să se acorde îngrijiri medicale răniţilor ruşi iar prizonierilor să li se dea ţigări. El îşi amintea cum stăteau aceştia pe iarba ce abia mijea şi fumau în tăcere, numai rusoaicele boceau cu deznădejde.
Apoi tânărul ofiţer a telefonat la comanda batalionului, colonelului Monteoru, iar acesta, la rândul său, a comunicat Diviziei germane al cărei comandant a dorit să-l primească imediat pe sublocotenentul Armencea. În cabinetul generalului german, ofiţerul român a explicat cum şi-a organizat atacul în cleşte, iar acesta, cercetând documentele maiorului rus, a arătat care ar fi fost consecinţele planului inamic, dacă nu ar fi intervenit acţiunea plutonului de români: dacă atacul nu reuşea ar fi fost tăiată – atât pe cale ferată cât şi pe şosea –legătura cu Krymskaya iar trupele române şi germane ar fi fost nimicite sau făcute prizoniere.
Revenit la batalion, ofiţerul a avut surpriza de a fi decorat cu Crucea de Fier, ocazie pentru care s-au deplasat la unitatea românească doi ofiţeri germani. În urma raportului făcut de colonelul T. Monteoru la Statul Major al Diviziei, i s-a conferit ulterior şi ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a şi a fost avansat în grad. Înaltul decret nr. 507 din martie 1944 precizează că ordinul răsplăteşte fapte de arme pentru lămurirea situaţiei din faţa Diviziei.
A urmat a doua parte a războilui purtat de România pentru reîntregire: campania din Vest. La aceasta, ofiţerul Armencea a participat tot în unităţi de Vânători de Munte: Batalionul 11 din Divizia 3 Munte comandată de generalul Leonard Mociulski. Aici a fost comandantul Companiei de Cercetare cu care a participat la lupre grele. De asemenea, a luptat şi în Batalionul 6 Vânători de Munte, fiind rănit în Ungaria şi spitalizat la Sibiu.
Pus în disponibilitate după război, O. Armencea a urmat facultatea de istorie-geografie calificându-se profesor. Bărbatul frumos, cu ochii blânzi şi chip zâmbitor a învăţat pe copii istoria, transmiţându-le prin exemplul vieţii sale cea mai de seamă însuşire: modestia de a nu considera niciodată că ai făcut mai mult decât îţi impunea datoria.
La începutul anului 1993, sufletul colonelului Octavian Armencea s-a înălţat la ceruri, iar trupul său a fost înmprmântat cu onoruri militare în cimitirul Eternitatea din Piatra-Neamţ.

prof. Dan Mihăilescu