CJPC Neamț, acțiune de consiliere a operatorilor economici care participă la Târgurile de Crăciun

0

În îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor stabilite prin HG 700/2012 de organizare și funcționare, în principal de supraveghere a pieței produselor si serviciilor, coroborată cu cea de acordare de consultanță de specialitate în domeniul protecției consumatorilor, au fost inițiate acțiuni de consiliere a operatorilor economici  participanți la Târgul de Crăciun organizat în cele 2 municipii ale județului Neamț.

Pentru operatorii economici care participa la Târgul de Crăciun 2019 organizat în Municipiul Roman, sub denumirea “SĂTUCUL LUI MOȘ CRĂCIUN” , acțiunea de consiliere a avut loc în data de 12.12.2019.

Operatorii economici participanti la Târgul de Crăciun organizat în Municipiul Piatra-Neamț au fost invitați în data de 16.12.2019 la sediul CJPC Neamț. Aceștia au fost consiliați cu privire la modul în care trebuie să își desfășoară activitatea de comercializare de bunuri și prestări de servicii, conform legii, astfel incat consumatorii să se bucure de atmosfera sărbătorilor de iarnă în condiții de siguranță.
Operatorii economici au obligatii privind corecta informare a consumatorilor cu privire la caracteristicile produselor sau serviciilor oferite, prin etichetele de produs sau cele de prezentare, afișarea prețurilor, afișarea la loc vizibil a denumirii operatorului economic și a plachetei cu Telefonul Consumatorilor.

În cazul produselor alimentare comercializate vrac, important este să fie menționat pretul pe unitatea de măsura, lei/kg sau lei/litru si informații privind ingredientele cu efect alergen.

De asemenea, trebuie transmise informații corecte privind ofertele promoționale cu referire la data de debut sau data pana la care oferta este valabila, pretul nou alături de prețul vechi barat și sintagma „în limita stocului disponibil”.

Totodată operatorii economici trebuie să acorde atenție sporită modului de transport, depozitare si manipulare a produselor comercializate astfel încât produsele sa nu fie supuse unor diferente termice care ar putea conduce la alterarea acestora. 

Sfaturi pentru consumatori

– să verifice ambalajul și eticheta produsului;

 -să citească cu atenţie eticheta şi să ţină cont de orice avertisment pentru evitarea unor probleme ulterioare de sănătate. 

– să verifice existenta instrucțiunilor de utilizare și a avertismentelor specifice, însoțite de indicatii privind precauțiile în utilizare; acestea trebuie sa fie traduse obligatoriu în limba româna; să respecte întocmai aceste instrucțiuni si precauții; 

-să verifice modul de respectare a condițiilor igienico-sanitare la comercializarea produselor alimentare și prestarea serviciilor de alimentație publică;

 -să solicite bonul de cumpărare și să îl pastreze. Orice reclamație legată de un produs sau serviciu trebuie semnalată, mai întâi, operarorului economic și, în caz de nerezolvare, structurii CJPC Neamt direct la sediu sau pe site-ul ANPC unde este formularul pentru reclamații online.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate