Ceremonial militar şi religios cu prilejul comemorării Zilei Eroilor

1

Reprezentanţii Instituţiei Prefectului – judeţul Neamţ au adus omagiul eroilor neamului în cadrul ceremonialului militar şi religios de depunere a coroanelor şi jerbelor de flori, ce s-a  desfăşurat joi, 24 mai a.c., la Cimitirul Eroilor din municipiul Piatra Neamţ. Instituţia Prefectului – judeţul Neamţ a fost reprezentată la Ceremonialul militar şi religios cu prilejul comemorării Zilei Eroilor de: domnul Petre Ilie, Şef Serviciu Verificarea Legalităţii Actelor, Contencios Administrativ şi Procese Electorale, doamna Cristiana Balan, Şef Serviciu Afaceri Europene, Dezvoltare Economică, Monitorizarea Serviciilor Publice Deconcentrate, Strategii Guvernamentale, Relaţii Internaţionale şi Ordine Publică şi de domnul Lazăr Latul, consilier.

Alături de organizatori, la eveniment au fost prezente oficialităţi judeţene, locale, oameni politici, reprezentanţi ai instituţiilor publice, veterani de război, elevi şi profesori.

Activităţile de omagiere au debutat cu intonarea „Imnului Naţional al României”, au continuat cu ceremonialul religios de cinstire a eroilor neamului, citirea mesajul doamnei subprefect Daniela Soroceanu, prezentarea semnificaţiei  zilei de 24 mai a Preşedintelui A.N.V.R. Neamţ General Maior Nicolae Pruteanu,  cuvântul preşedintelui Asociaţiei „Cultul Eroilor” filiala Neamţ şi depunerea coroanelor şi jerbelor de flori. În final, a avut loc defilarea Drapelului de Luptă şi a Gărzii de onoare.

Cu această ocazie domnul Petre Ilie, Şef Serviciu Verificarea Legalităţii Actelor, Contencios Administrativ şi Procese Electorale  a citit mesajul doamnei subprefect Daniela Soroceanu, cu privire la însemnătatea zilei de 24 mai, „Ziua Eroilor”.

 „Eroismul pe care îl omagiem în această zi este, înainte de toate, eroismul celor căzuţi pe câmpurile de luptă pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român. Cinstirea şi pomenirea eroilor neamului reprezintă o datorie de conştiinţă, pe care trebuie să o respectăm şi să o perpetuăm cu sfinţenie, din generaţie în generaţie, pentru că  „Neamul devine nemuritor prin cultul eroilor”, cum spunea  Nicolae Iorga.

Istoria noastră este presărată cu  fapte de eroism care au marcat  destinul acestui popor şi oameni care au murit pe câmpurile de luptă pentru a servi interesului naţional, cei mai mulţi dintre ei rămaşi necunoscuţi. Dumnezeu să-i  odihnească în pace!” a spus domnul Şef Serviciu Petre Ilie.

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. dihorul spune

    Cultul pensiei ! domnul general a vazut cel mult un front atmosferic, eroi sunt cei care au ramas la Cotul Donului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate