Ceahlăul reia pregătirile pentru Liga 2. Meciuri amicale în Turcia

0
FOTO: CSM CEAHLĂUL

CSM Ceahlăul Piatra-Neamț se va reuni miercuri, 10 ianuarie 2024, la stadionul din Piatra-Neamț, urmând începe astfel pregătirile pentru partea a doua a sezonului competițional 2023-2024 din Liga 2. CSM Ceahlăul va avea primul meci oficial al anului 2024 în jurul datei de 24 februarie în fieful celor de la Concordia Chiajna

După cinci zile, echipa noastră va intra în cantonament pe plan local, iar în jurul datei de 20 ianuarie ar putea bifa întâiul meci amical al iernii. Aceasta este intenția conducerii tehnice, dar va fi de văzut cu cine se va disputa acest duel având în vedere că echipele de Liga 3 abia își reiau activitatea.

CSM Ceahlăul va ajunge în Turcia pe 30 ianuarie 2024, iar peste trei zile va avea sigur un meci amical contra formației poloneze Miedź Legnica, grupare care în vara anului 2023 a retrogradat din prima ligă în eșalonul secund. În prezent, Miedź Legnica se află pe locul 8, cu 28 de puncte adunate în 18 meciuri disputate (7 victorii, 7 remize, 4 înfrângeri). De menționat ar fi că Miedź Legnica are același număr de meciuri fără înfrângere ca și liderul ligii a doua poloneze, Arka Gdynia (10 victorii, 4 remize).

Dorința conducerii tehnice a CSM Ceahlăul este ca în Turcia să se joace în total 5 meciuri amicale, dar și la întoarcerea în țară unul, cu o săptămână înainte de startul confruntărilor oficiale.

a transmis clubul sportiv.

Din experiență pot să vă spun că nu vor fi probleme în găsirea de adversari pentru meciuri amicale fiindcă este o perioadă în care multe echipe vor fi în Turcia pentru stagii de pregătire. Cât privește numărul de jocuri de verificare înainte și după cantonamentul din Turcia, putem spune că înainte va fi măcar un joc, iar după unul”, a declarat Cătălin Anton, președintele CSM Ceahlăul.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate