Ce se întâmplă când cardurile naționale de sănătate expiră

0

Întrucât am primit solicitări de la cititori pentru a clarifica situația cardurilor naționale de sănătate care, teoretic, sunt expirate conform datei tipărite pe acestea, am adresat CAS Neamț rugămintea să aducă o serie de clarificări privitoare la această situație care a generat confuzie în rândul unor beneficiari ai asigurărilor sociale de sănătate din Neamț.

Așadar, CAS Neamț informează:

Valabilitatea cardurilor naționale de sănătate emise până la 31 decembrie 2014 a fost prelungită cu 7 ani.

Conform HG nr. 483/25.06.2020 pentru completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul național de asigurări sociale de sănătate din titlul IX „Cardul european și cardul național de asigurări sociale de sănătate” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, aprobate prin HG nr. 900/2012, începând cu luna iulie 2020, se generează și se rescriu noi certificate digitale pentru cardurile naționale de asigurări de sănătate emise până la data de 31 decembrie 2014. Termenul de valabilitate al acestor carduri naționale este de 7 ani de la data rescrierii certificatului.

Scrierea noului certificat pe CIP-ul cardului se face în mod automat. La nivelul aplicației furnizorului de servicii medicale, în momentul introducerii cardului în cititor, sistemul detectează certificatul expirat și îl înlocuiește fără nicio intervenție a furnizorului.

Pentru persoanele care împlinesc vârsta de 18 ani și acelea care au dobândit recent calitatea de sigurat, cardurile naționale se emit din oficiu, nu la cerere, prin extrageri periodice din registrul național de evidență al asiguraților.

Comenzile se dau centralizat, la nivel național, de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate către Imprimeria Națională, iar cardurile sunt distribuite la domiciliul asiguraților prin intermediul serviciilor poștale.”

made in neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate