Ce s-a intamplat pe 28 iulie
Sărbători: Sf. Ap. şi diac. Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena;
1468 – Tratatul moldo-polon. Cazimir al IV-lea s-a obligat să nu adăpostească nici un pretendent la tronul Moldovei;
1540 – Thomas Cromwell este executat pentru trădare din ordinul regelui Henry al VIII-lea al Angliei;
1655 – a murit Cyrano de Bergerac, poet, eseist şi dramaturg francez;
1741 – a murit Antonio Vivaldi, compozitor italian;
1750 – a murit Johann Sebastian Bach, compozitor şi organist german;
1794 – Execuţia lui Robespierre împreună cu Saint-Just, Couthon şi alţi 19 adepţi ai celui supranumit „Incoruptibilul”;
1821 – Peru îşi declară independenţa faţă de Spania;
1868 – A fost ratificat cel de-al 14-lea amendament al Constituţiei SUA, prin care populaţia afro-americană poate beneficia de cetăţenie;
1914 – Primul război mondial: Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, fapt care a marcat începutul primului război mondial;
1929 – s-a născut Jacqueline Kennedy, soţia preşedintelui american John F. Kennedy;
1949 – s-a născut Ioana Pavelescu, actriţă româncă de teatru şi film;
1968 – a murit Otto Hahn, chimist german, laureat al Premiului Nobel;
1981 – s-a născut Michael Carrick, fotbalist englez.