Beat turtă, n-a mai văzut sensul giratoriu – Dosar penal la primele ore ale dimineții

0

La data de 5 iulie a.c., în jurul orei 06:30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Horia au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe raza localității Horia.

Cu ocazia deplasării la fața locului, a fost identificat un bărbat, în vârstă 44 de ani, din Roman, care în timp ce conducea unui autoturism, din direcția Cotu Vameș, către municipiul Roman, ar fi pierdut controlul acestuia, acroșând sensul giratoriu.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

*IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate