Avantajele fatetelor dentare Emax fata de alte materiale

0

Cine nu își dorește un zâmbet perfect aliniat și alb ca spuma laptelui? Acum, când partea estetică înseamnă mai mult ca oricând, dantura a devenit o prioritate pentru pacienții de toate vârstele. Ne place să zâmbim cu încredere și să transmitem o energie vibrantă, pozitivă, de fiecare dată când ne arătăm dinții.

La un simplu scroll pe paginile de socializare sau chiar după o mică plimbare prin centrul orașului, putem observa că tot mai multe persoane au ales deja să poarte fațete dentare. În prezent, materialele din care se realizează acestea sunt mult mai rezistente, oferindu-ți posibilitatea de a alege chiar și cea mai albă culoare din paletar. Despre fațete dentare vorbim și în rândurile următoare, mai precis despre fațetele Emax, cele care au devenit tot mai populare în ultimii ani. Ce sunt acestea și care sunt avantajele, comparativ cu alte materiale? Află tot ce trebuie să știi despre un zâmbet perfect din acest articol.

Ce sunt fațetele dentare Emax?

Fațetele dentare sunt niște straturi foarte fine de material, de obicei ceramică, care se aplică pe suprafața vizibilă a dinților pentru a le îmbunătăți considerabil aspectul. Acestea pot fi recomandate pentru a corecta o varietate de probleme, precum:

  • Dinți decolorați sau pătați;
  • Dinți ciobiți sau fracturați;
  • Dinți strâmbi sau nealiniați;
  • Dinți cu spații foarte mari.

E foarte important de menționat și faptul că fațetele dentare nu se aplică pe dinții cu probleme de structură, pe dinții cariați sau infectați. De asemenea, dacă dintele a fost tratat, iar caria a fost una profundă, se recomandă coroanele dentare, în detrimentul fațetelor. Putem spune că fațetele țin mai mult de estetică.

Odată ajunși în cabinet, mulți pacienți optează pentru fațete Emax. Acestea sunt realizate din material ceramic și oferă dinților un aspect natural. Procedura de aplicare este similară cu cea folosită în cazul celorlalte tipuri de fațete. Inițial se realizează un control de specialitate, iar după ce se stabilesc toate detaliile, pacientul este invitat pe scaunul din cabinet. Se realizează anestezia, iar apoi se îndepărtează un strat subțire de smalț pentru a crea loc. Se ia amprenta cu ajutorul unui scanner, se creează un model personalizat, iar la următoarea întâlnire, fațetele se cimentează pe dinți cu un adeziv special. Până la acest ultim pas, pacientul poate opta pentru fațete provizorii.

Avantajele fațetelor Emax

Fațetele Emax și-au câștigat popularitatea datorită multiplelor avantaje. Putem menționa aici următoarele:

  • Aspect natural: Ceramica din care sunt realizate imită foarte bine transluciditatea dinților naturali, dar și culoarea acestora.
  • Durabilitate: Ceramica folosită este și foarte rezistentă. Dinții devin astfel rezistenți la uzură, ciobire și fisurare. Totuși, pentru a te bucura cât mai mult timp de rezultatul planului de tratament ar trebui să eviți traumatismele de orice fel (desfacerea ambalajelor cu dinții, scrâșnitul din dinți etc);
  • Rezistență la pete: Cafeaua, ceaiul sau vinul pot păta dinții naturali, dar nu și fațetele dentare. Nu uita totuși de menținerea igienei orale și de controalele regulate la stomatologie;
  • Biocompatibilitate: Pentru că ceramica este ușor de acceptat de către țesuturile orale, se elimină din start riscul de iritații sau alte reacții adverse;
  • Versatilitate: Sunt recomandate pentru a corecta o mulțime de probleme de ordin estetic;
  • Longevitate: Durata de viață a fațetelor dentare depinde foarte mult de felul în care alegi să îți îngrijești dinții.

Deși fațetele Emax vin la pachet cu multe avantaje, trebuie să știi că există și alte materiale din care se pot realiza fațete dentare durabile și deosebit de estetice. Este important să discuți cu medicul stomatolog și să iei o decizie bine documentată, adaptată nevoilor și bugetului de care dispui.

În cele din urmă, fațetele Emax pot schimba total felul în care arăți, felul în care alegi să te prezinți în societate. Alege să strălucești!

made in neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate