Ascensiunea spectaculoasă a GBA EDIL STYLE SRL. Corupție sau recorduri economice la Piatra Neamț?

0

Firma de succes GBA EDIL STYLE SRL a demonstrat că se poate și la Piatra Neamț, în timp ce foarte multe alte firme locale înregistrează scăderi ale cifrei de afaceri și abia mai supraviețuiesc. De la finele anului 2022 până la finele anului 2023, această firmă a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri de peste 300% iar cea de pe 2024 se anunță și mai spectaculoasă, creștere care ar face invidioase și cele mai mari companii de construcții din lume.

Expansiunea afacerilor a început în 2022, când Primăria Piatra Neamț a descoperit această firmă și a început să-i atribuie contracte pentru lucrări de renovare, reparații, modernizări și altele. Din câte vedem, această firmă a realizat acoperișul sediului PNL Neamț, a reabilitat belvederea de pe Cozla, care arăta jalnic, și a îmbunătățit drumul spre Trei Căldări, printre altele. Apoi, a demarat o serie de lucrări care au crescut cifra de afaceri, inclusiv cu DGASPC, aflată sub conducerea fostului consilierul personal al primarului PNL de la Piatra-Neamț pe probleme de asistență socială.

Din câte înțelegem, există anchete în desfășurare care suspectează existența unor fapte de trafic de influență, mită și alte infracțiuni, dar nu putem să credem că asemenea lucruri s-ar putea întâmpla la Primăria Piatra Neamț, condusă doar de oameni integri și incoruptibili.

Totuși, rămâne o întrebare pe care nu o putem formula în termeni academici: Cum naiba se face că, într-o perioadă în care toate firmele, de la construcții la taxiuri, de la macarale la agrafe, de la jucării la avioane, au avut dificultăți, o firmă dintr-un oraș mic a reușit să obțină o astfel de performanță economică?

Privind graficul de mai jos, putem observa că firma a avut o evoluție constantă timp de ani de zile, iar apoi, ca prin coincidență o data cu acomodarea noii echipe PNL la Piatra-Neamț a luat-o în sus brusc precum o rachetă SpaceX.

Va urma…

I.R.

made in neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate