Aritmetică mentală la cel mai înalt nivel: Campionii Ianis și David de la SmartyKids Piatra-Neamț au cucerit Dubaiul

0

Ianis Albu și David Șchiopu s-au întors învingători din Dubai de la Campionatul Internațional de Aritmetică Mentală care s-a desfășurat pe 4 noiembrie 2023.

Sub îndrumarea Florinei Isachievici de la clubul SmartyKids Piatra-Neamț, cei doi copii minunați au obținut rezultate extraordinare la o competiţie internaţională care a adus în Dubai cei mai buni copii din țări precum Armenia, Bulgaria, Egipt, Liban, Emiratele Arabe, Arabia Saudită şi România. Premiile s-au acordat pe categorii de vârstă şi nivel de dificultate.

La competiția din Dubai copiii au avut de rezolvat 160 de exerciții în doar 10 minute. Ianis a avut 80 de exerciții cu sute, 15 termeni și 80 de exercitii cu unități. David a avut de rezolvat 80 de exerciții cu zeci, 8 termeni și 80 de exerciții cu unități. Pentru această competiție, cei doi s-au antrenat la SmartyKids Piatra-Neamț timp de 6 luni, iar în ultimele 2 luni au lucrat câte 2-3 ore pe zi.

Ianis Albu este Campionul Campionilor la categoria 12 ani+, iar David Şchiopu a obținut locul 3 la categoria 8-12 ani.

Ianis și David, așteptând rezultatele:

SmartyKids este o franciză internațională cu sute de centre în mai multe țări, printre care și România. Este, de fapt, cel mai amplu program de dezvoltare cognitivă pentru copii între 4 si 12 ani. Dezvoltă atenția, concentrarea, memoria și viteza de gândire. Copiii învață să lucreze pe un instrument numit soroban (varianta japoneză de abac) și după ce se antrenează suficient, îl mută pe ecranul mintii putând face diverse calcule: adunări, scăderi, înmulțiri, împărțiri, ridicări la putere etc. Mișcarea degetelor este mișcarea biluțelor la nivel mental. SmartyKids este cea mai mare școală de aritmetică mentală din România.

Aceste programe sunt susținute de traineri competenți, cu certificări recunoscute la nivel mondial și o metodologie creată de psihologi și de specialiști acreditați în domeniu (David Lyao, Tomo Fugimoto, Kim Te Su etc). SmartyKids România este membru acreditat al SAMA GLOBAL (Abacus and Mental Arithmetic Association), organizație mondială cu membri din 21 de țări și lider de formatori în aritmetică mentală. În această calitate, SmartyKids este invitată anual să participe la competiții pe scară largă, oferind astfel oportunitatea tuturor copiilor ce frecventează cursurile sale, să își demonstreze abilitățile cognitive, concurând cu copii din Taiwan, Malezia, Hong Kong, India, China, Arabia Saudită, Egipt, Rusia, Bulgaria etc.

Cum îl descrie SmartyKids Piatra-Neamț pe Ianis Albu:

Ianis are 12 ani, o privire senină, caldă şi o atitudine pozitivă care te face să zâmbești. Inteligența lui este susţinută de o curiozitate vie și de o perseverență fantastică, care îi aduce rezultate bune în tot ceea ce face. Îi plac sportul şi cărțile, iar modul deschis în care abordează oamenii îl face o opţiune foarte bună ca prieten. Automotivat, matur şi echilibrat, el este o persoană pe care chiar te poți baza. Pe lângă toate acestea, mai și râde mult și sincer.

„De când am descoperit cursul de aritmetică mentală am fost fascinat de modul în care pot percepe unii oameni matematica și în special de modul în care gândesc. De atunci, mi-am dat seama că este ceva special la acest curs și am tot continuat să mă antrenez. Acum, iată-ma ajuns în punctul acesta – participarea la o competiţie internaţională. Cu siguranţă aritmetica mentală este una dintre pasiunile mele cele mai mari, alături de fotbal.”, spune Ianis.

Pentru Ianis, drumul spre performanță a fost unul presărat cu obstacole. În cei peste 2 ani petrecuţi alături de SmartyKids, a avut mai multe momente de îndoială sau de saturaţie. El recunoaște, zâmbind, că au fost etape în care rutina unor antrenamente îl obosea sau îi dădea impresia că bate pasul pe loc. Din fericire, firea lui tenace l-a adus mereu înapoi la SmartyKids pentru o nouă încercare. Lui Ianis nu îi place să renunțe sau să piardă. Antrenamentele au ajuns treptat de la 2 ore/săptămână, la acele 2-3 sesiuni/zi, a câte 40-50 minute. Progresele s-au făcut simţite, pentru că el a muncit cu încăpățânare şi a rămas dedicat obiectivului său: şi-a dorit să ajungă pe podium. Munca este răsplătită la final.

Cum îl descrie SmartyKids Piatra-Neamț pe David Șchiopu:

David are 10 ani, un aer ştrengăresc şi mereu ceva de povestit. Are o inteligenţă vie, o gândire creativă şi o deschidere nativă de a privi o problemă din mai multe unghiuri. Îi place să deseneze, să joace fotbal şi să stea la povești cu prietenii. Râde mult, are o personalitate puternică şi ştie să se facă plăcut. Ar fi greu pentru cineva să rămână supărat pe el pentru mai mult timp.

„Aspiraţiile mele la acest moment sunt legate de două pasiuni – desen şi fotbal. Îmi place însă foarte mult să vin la hub pentru cursul de aritmetică mentală și pentru cursul de robotică și programare. Sunt entuziasmat de drumul meu şi de toate activităţile la care particip, pentru că îmi aduc bucurie şi mă motivează să învăț mereu lucruri noi.”, spune David.

Drumul spre performanță nu a fost unul ușor nici pentru David. El şi-a început călătoria alături de SmartyKids cu mai bine de 2 ani şi jumătate în urmă. Răbdarea și perseverența s-au format în timp, au existat perioade în care progresele au fost lente şi momente în care era hotărât să renunţe. Antrenamentele au ajuns treptat de la 2 ore/săptamână, la 2-3 sesiuni/ zi, a câte 40-50 min. A fost o adevărată provocare dar rezultatele nu au întârziat să apară.

Sponsori: Eturia, Nord Arin, Maria’s Ladybugs. Mai multe amănunte pe pagina SmartyKids Piatra-Neamț.

Rezumatul experienței din Dubai:

Cum arată antrenamentele:

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate