Apelul Asociației „Născută Înger”: „Stați acasă! Eu și voluntarii îngerilor vă susținem și vă ajutăm!”

0

Asociația „Născută Înger Piatra-Neamț împreună cu voluntarii săi este la dispoziția autorităților. Împreună putem găsi soluții pentru a-i ajuta pe cei izolați, pe cei singuri, bătrâni, bolnavi să stea în casă.

Suntem 7 voluntari în linia întai, dispunem de trei mijloace de transport. Deja ne îngrijim de patru bătrâni din Dărmănești, săptămânal le ducem pachete cu alimente iar la cererea unei familii mergem de două ori pe săptămână la un bătrân din localitatea Oșlobeni.

Ne îngrijim de adăpostul oamenilor străzilor pentru a avea o masă caldă zilnic, de familii din casă de tip familial din Dochia, beneficiari din centrul social plus alte categorii de beneficiari din județele Neamț, Vaslui și Iași.

Cerințele sunt multe, fondurile noastre insuficiente dar împreună cu autoritățile sunt de părere că ne putem organiza mai eficient.

Până acum am reușit, împreună cu oameni care ne susțin să ajutam peste 30 de familii. În acest sens ne-a ajutat și domnul inginer Mihai Tărâță de la Asociația „Culiță Tărâță” căruia îi mulțumim pentru tot. Ne-am mobilizat și noi, voluntarii cu tot ceea ce am putut fiecare însă suntem depașiți de situație având în vedere solicitările din mediile defavorizate.

Avem nevoie de medicamente, echipamente de protecție și sigur, împreună vom reuși să ieșim din toate.

Cred că din puțin se face mult. Și contează când întindem o mână celor nevoiași. Sunt oameni bolnavi, oameni sărmani, sunt oameni fără adăpost. Stiu, o perioadă dificilă pentru toată omenirea, o perioadă în care ei stau în adăpost, noi în casă însă voluntarii îngerilor nu pot rămâne surzi la strigătul nimănui. Așa că Dumnezeu să ne apere de orice, să apere pe toată lumea și să continuam să fim un real sprijin pentru cei aflați în dificultate.

Iată câteva exemple din zecile de mesaje pe care le primim zilnic:

Bună ziua doamna Karmen! As dori și eu Euthirox 100g dacă cumva donează cineva. Nu găsesc nicăieri! Mulțumesc mult! Doamne ajută!

Buna ziua, mii de scuze de deranj cu toata rusinea indraznesc sa va rog din tot sufletul in urma acestei nebunii jobul sotului meu a fost afectat grav ca urmare nu mai avem nici o sursa de venit atat noi cat si parintii nostri care au o etate inaintata si v.as ruga din suflet daca doriti si aveti buna vointa a ne ajuta cu ce dotiti dvs pentru a ne asigura hrana mai ales copiilor. Imi cer mii de scuze ca indraznesc insa nu am alta solutie si singura persoana care ne.ar putea ajuta sunteti dvs. Chiar imi cer mii de scuze ca am indraznit!

Nu puteți să ne ajutați și pe noi cu alimente va rugam din suflet ca de luni nu ne mai lasă să ieșim din case si nu avem nimik în casă nu avem ce da la copiii de mâncare nu avem nici măcar cartofi si ulei sa le dam chiar nu avem va rugam din tot sufletul Dna Carmen si poate puteti să mă mai ajutați cu niște pampers pentru cea mică va rog din suflet

Sfatul zilei: stati acasă! Stați acasă! Totul este bine, foarte bine și va fi și mai bine dacă suntem responsabili și stăm acasă! Dumnezeu este cu noi, binecuvântări infinite! Aveți nevoie de ceva? Eu și voluntarii îngerilor din cadrul Asociației „Născută Înger” vă susținem și vă ajutăm!

Suntem la dispoziția autorităților și ne dorim să ne organizăm într-un mod cât mai eficient.

Semnat: Carmen Suciu

Cei care pot oferi ajutor o pot contacta pe Carmen Suciu la telefon 0770 405 849 sau pe Facebook aici.

Pentru donații în lei:

  • Asociația Născută Înger
  • CUI: 36063530
  • RO58BTRLRONCRT0345309301
  • BANCA Transilvania Piatra Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate