Apel la „112”: ISU Neamț intervine în aceste momente într-o zonă greu accesibilă. Intervine și Salvamont
În această dimineață la ora 07:15, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre faptul că un bărbat aflat la o stână în localitatea Stânca necesită îngrijiri medicale, dar nu se putea deplasa până la calea de acces a ambulanței.
La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu Neamț și membri ai SVSU Pipirig. Un vederea gestionării situaţiei a fost angrenat și Salvamont Neamț.
Victima se afla la o distanță de aproximativ 1.5 km de drumul de acces a autospecialelor.
Forțele de intervenție au preluat un bărbat de 54 de ani ce prezenta un traumatism la nivelul membrului inferior stâng, cu ajutorul tărgii UT 2000. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la CPU Târgu Neamț, a transmis Lt. Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.