Apatia socială și efectul spectatorului: Un experiment despre comportamentul uman în situații de criză
Efectul spectatorului, cunoscut și sub denumirea de apatie socială, este un fenomen psihologic intrigant și relevant în studiul comportamentului uman. Acest concept a fost investigat și evidențiat într-un experiment semnificativ realizat de John Darley și Bibb Latané în 1968.
Experimentul lor a avut ca scop examinarea modului în care numărul de martori poate influența decizia de a interveni și de a oferi ajutor într-o situație de urgență. Participanții au fost plasați în situații fictive în care o persoană părea să aibă nevoie de ajutor imediat. Cu toate acestea, cercetătorii au descoperit că, cu cât erau mai mulți martori prezenți, cu atât era mai puțin probabil ca cineva să intervină și să ofere ajutor.
În fapt, pentru a testa această ipoteză, inspirată din uciderea în 1964 a unei femei din New York, în care niciun spectator nu a intervenit pentru a ajuta, cercetătorii au creat o simulare a unei situații de urgență, folosind un cadru experimental controlat.
Participanții la studiu au fost informați că vor lua parte la o cercetare despre problemele legate de facultate și că vor fi plasați într-o cameră cu un microfon pentru a discuta despre aceste aspecte. Totuși, ceea ce nu știau participanții era că în realitate vor fi supuși unei situații de urgență falsă, iar reacțiile lor vor fi observate și înregistrate.
În cadrul experimentului, fiecare participant a fost plasat într-o cameră singur, dotată cu un microfon. Darley și Latané au manipulat variabila independentă prin informarea participanților cu privire la prezența altor persoane în încăperi separate. Fie li s-a spus că există un alt participant într-o cameră diferită care comunică cu ei, fie că sunt doi participanți în camere separate, sau chiar cinci participanți în camere separate. Cu toate acestea, celelalte „persoane” menționate erau doar înregistrări audio ale unor voci predefinite. În timpul „discuției” participanții auzeau o voce care părea să aibă o convulsie – vocea victimei începea să se întrerupă, iar participantul auzea strigăte de ajutor, indicând că persoana respectivă se află într-o situație critică.
Rezultatele obținute au confirmat predicția formulată de Darley și Latané. Cei mai mulți participanți care credeau că sunt singuri cu victima (în grupul cu două persoane) au răspuns la urgență, în timp ce doar 31% dintre cei care credeau că sunt înconjurați de patru „spectatori” (în grupul cu șase persoane) au anunțat cercetătorii despre situația de urgență. De asemenea, participanții aflați în condiția cu două persoane au reacționat mai rapid decât cei din condiția cu șase persoane.
Darley și Latané au concluzionat că cei care credeau că sunt singuri cu victima au intervenit în momentul unei crize, deoarece simțeau o presiune mai mare de a ajuta, fiind conștienți că responsabilitatea de a acționa revenea în întregime asupra lor. Astfel, aceștia au gestionat rapid conflictul intern și au acționat în consecință.
Cercetătorii au mai susținut că persoanele care au conștientizat prezența altor martori în situație nu au simțit aceeași presiune de a ajuta, motiv pentru care au fost mai puțin predispuși sau au reacționat mai încet. Astfel, rezultatele obținute au pus în evidență că factorii de personalitate, precum apatia și indiferența, nu au determinat decizia participanților de a nu interveni, contrar presupunerilor anterioare.
Acest fenomen a fost atribuit mai multor factori psihologici și sociali care se întâlnesc în situațiile de grup. Primul factor este cunoscut sub numele de difuzie a responsabilității, unde fiecare persoană simte că responsabilitatea de a interveni și de a ajuta este distribuită între ceilalți martori. Astfel, fiecare individ se așteaptă ca ceilalți să acționeze, făcându-i mai puțin susceptibili să ofere ajutor în mod individual.
Un al doilea factor important este evaluarea socială. În situațiile de grup, oamenii sunt adesea preocupați de modul în care ceilalți îi percep și se tem de judecata negativă. Prin urmare, în timp ce un individ poate percepe situația ca fiind o urgență și să fie dispus să ofere ajutor atunci când este singur, prezența altor martori poate genera îndoieli și incertitudini, determinându-i să amâne sau să renunțe la intervenție.
Un alt aspect important în explicarea efectului spectatorului este conformitatea socială. Oamenii au tendința de a se conforma normelor și a acționa în conformitate cu ceea ce percep ca fiind comportamentul celorlalți din grup. Dacă observă că ceilalți martori nu acționează sau rămân pasivi, indivizii pot interpreta aceasta ca un semnal că situația nu necesită intervenție imediată sau că nu este responsabilitatea lor să ofere ajutor.
Experimentul lui Darley și Latané a pus în evidență importanța contextului social în luarea deciziilor și comportamentul uman. Acesta a arătat că există o tendință de a subestima sau de a minimaliza situațiile de urgență atunci când sunt mai mulți martori prezenți, creând astfel un fenomen de apatie socială.
Rezultatele experimentului lor au avut un impact semnificativ asupra conștientizării și înțelegerii apatiei sociale în societate. Aceste descoperiri au implicări profunde în dezvoltarea strategiilor de intervenție în situații de urgență și încurajarea comportamentului de ajutor în comunități.
Este important să se conștientizeze această tendință și să se promoveze responsabilitatea individuală și intervenția promptă în situații de urgență. Înțelegerea efectului spectatorului ne ajută să ne evaluăm propriile reacții și să fim mai conștienți de influența socială asupra comportamentului nostru. Prin educare și promovarea solidarității și empatiei, putem contracara efectul spectatorului și să creăm comunități mai atente și mai angajate în ajutorarea celor aflați în nevoie.
Acest fenomen se poate extrapola și la tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, nu doar în cazul situațiilor de urgență. Există multe lucruri care se întâmplă în societate, care la nivel individual ne nemulțumesc și față de care ar trebui să intervenim. Însă în lipsa unei reacții unitare din partea celorlalți membri ai societății, de cele mai multe ori individul nu își mai urmează instinctul de a recurge la forme de protest sau de implicare civică pentru îmbunătățirea situației din jurul său.
Efectul spectatorului ar trebui să ne dea de gândit tuturor pentru a înțelege că, individ cu individ, putem reacționa pentru un scop benefic, pentru o schimbare sau chiar pentru salvarea unei vieți, indiferent de lipsa de reacție a celor din jur. Chiar dacă este dificil de ieșit din această tendință de a ne raporta la ceilalți, a da curs instinctului individual al fiecăruia poate face din societatea în care trăim o lume mai bună.
Câteva exemple din viața reală mai jos:
