Angajatori din domeniul  serviciilor de cazare, verificaţi de ITM Neamţ

0

În perioada 28.08-08.09.2023, s-a desfăşurat Campania Naţională pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă şi pentru verificarea modului în care sunt respectate cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor, de către toţi angajatorii care desfăşoară următoarele activități: Alte servicii de cazare-cod CAEN 5590; Facilități de cazare pentru vacanțe și pentru perioade de scurtă durată-cod CAEN -5520, Hoteluri și alte facilități de cazare-cod CAEN -5510.

Obiectivele campaniei au fost:

  • identificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale care reglementează relaţiile de muncă şi luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispoziţiilor legale;
  • eliminarea neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităţilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare;
  • creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relaţiilor de muncă;
  • creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă pentru domeniile de activitate menționate;
  • eliminarea neconformităţilor constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la angajatorii din domeniile de activitate vizate de campanie.

Au fost verificaţi 19 angajatori. Pentru deficienţele constatate cu ocazia controalelor au fost dispuse 34 de măsuri de remediere şi au fost aplicate un număr de 22 sancţiuni contravenţionale, din care o amendă în cuantum de 3.000 lei şi 21 avertismente contravenţionale.

Deficienţele constatate în acţiunile de control au fost următoarele:

  • angajatorul nu acorda sporul pentru zilele de repaus săptămânal;
  • angajatorul nu a făcut dovada plăţii drepturilor salariale către toţi salariaţii îndreptăţiţi prin semnarea statelor de plată precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii;
  • dosarele de personal erau incomplete;
  • angajatorul nu a cuprins în contractele individuale de muncă cu timp parțial repartizarea programului de lucru;
  • angajatorul nu respecta obligaţia de a ţine la locul de muncă evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orelor de începere şi de sfârşit ale programului de lucru;
  • angajatorul nu a asigurat controlul medical periodic al lucrătorilor;
  • nu erau desemnate persoanele care acordă primul ajutor la locul de muncă;
  • angajatorul nu a prezentat buletine de verificare  pentru instalația electrică;
  • angajatorul nu a făcut dovada achiziționării și acordării echipamentului individual de protecție pentru  lucrători;
  • angajatorul nu a dotat toate locurile de muncă cu trusă medicală de prim ajutor;
  • angajatorul nu a organizat corespunzător activitatea de prevenire și protecție.

Comunicat transmis de ITM Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate