Amenda de 1000 de lei pentru câinele de rasă găsit liber pe stradă în Piatra-Neamț

1

            O tânără din Piatra-Neamț a fost amendată de jandarmii nemțeni după ce câinele pe care îl deține a fost găsit liber pe stradă. Patrupedul face parte din rasa Cane Corso și a fost găsit de o femeie lângă gardul împrejmuitor al casei sale. Jandarmii au intervenit în urma apelului la 112 iar câinele a fost dus la un adăpost de animale. După ce a fost identificat, proprietarul a fost amendat cu 1.000 de lei.

          Totul s-a întâmplat duminică, 15 martie, în jurul orei 10.30, atunci când, printr-un apel la numărul de urgență 112, jandarmii au fost sesizați despre prezența unui câine nesupravegheat lângă gardul împrejmuitor al unui imobil de pe strada Cetății din Piatra Neamt. Patrupedul părea slăbit, tremura, posibil abandonat de stăpân sau rătăcit.

          Jandarmii s-au deplasat în zona indicată și au identificat uncâine de talie mare, din rasa Cane Corso, inițial se cunoștea că ar fi vorba de un metiș Mastino Napoletano, cunoscut ca facând parte din categoria câinilor periculoși și au delimitat perimetrul pentru a interzice accesul curioșilor sau a altor câini.

          Cu bunăvoința și ajutorul domnului Tudor Andrei-Constantin, medic veterinar, câinele a fost tranchilizat și transportat la un adăpost de câini, fără a se putea stabili identitatea stăpânului deoarece patrupedul nu era microcipat și nu figura în Registrul de evidență a câinilor cu stăpân (RECS).

          În jurul orei 18.00, proprietarul a fost identificat în persoana unei tinere din Piatra Neamț care s-a prezentat să revendice patrupedul de la adăpostul de câini, motivând că nu și-a dat seama când și cum a ieșit din curte și a ajuns în stradă. Tânăra a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.000 lei în conformitate cu prevederile OUG 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.

          Reamintim proprietarilor sau deținătorilor temporari ai câinilor periculoși, așa cum sunt prevăzuți de OUG nr. 55 din 30 aprilie 2002, că au următoarele obligații:

  • să înregistreze câinii la Asociația Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională;
  • să inscripţioneze în mod vizibil, la intrarea în apartament sau în imobil ori pe împrejmuirea aferentă imobilului respectiv, avertismentul „Câine periculos” sau, după caz, „Câine agresiv”, printr-o plăcuţă având dimensiunile de cel puţin 15 x 25 cm;
  • să anunţe la poliţie pierderea sau decesului câinilor periculoşi sau agresivi, în termen de 48 de ore de la constatare.
  • IJJ Neamț, Compartiment Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. vlad spune

    SI CE FACETI CU CAINELE!?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate