AJVPS Neamț, amenzi uriașe pentru pescarii necinstiți

0

În 2018  se instituie măsuri de prohibiție pentru pescuitul în scop comercial, recreativ și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și al altor viețuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 7 aprilie-5 iunie inclusiv. Prohibiţia pescuitului este impusă în fiecare an pentru protejarea resurselor acvatice în perioada de reproducere a acestora şi în perioada imediat următoare acesteia, astfel încât să se asigure pentru anii următori o producţie de peşte cât mai bună.

AJVPS Neamț face controale în rândul pescarilor în care se vor verifica dimensiunile peștilor reținuți. Riglele cu care se va face măsurarea au certificat de conformitate metrologică pentru a fi evitate viitoarele contestații sau suspiciuni ale neregulilor.

Cazuri deosebite sesizate de AJVPS Neamț:

Această nălucă a fost montată repede în cârlig (în care se bănuiește că erau viermi), dar hoțul neprins e negustor cinstit, acesta reușind să demonstreze că pescuiește cu momeli artificiale. Problema pescarului a fost că în timpul controlului AJVPS nu a mai avut timp să arunce și micii bibani din coș. În perioada de prohibiție, pescuitul este deschis doar la păstrăv cu momeli artificiale. Bibanii mici l-au costat pe autor 600 lei (300 în 48 de ore). Pescarii ar trebui să se gândească de 2 ori înainte de reținerea unor specii aflate în prohibiție sau sub dimensiunea legală.

Asa arată un păstrăv care l-a costat 24 lei/cm pe cel care l-a prins și nu l-a eliberat. Dimensiunea minimă la păstrăv pentru reținere este 20 cm. Amenda a fost 600 lei cu obligativitatea achitării a 300 lei în 48 ore.

OUG 23/2008
Art.24 În scopul asigurarii protectiei si conservarii resurselor acvatice vii si al evitarii conflictelor de interese dintre activitatea de pescuit comercial si cea de pescuit recreativ, se stabilesc conditiile pentru practicarea pescuitului recreativ în habitatele piscicole naturale, astfel:
a) în apele curgatoare si statatoare din zona montana, cu o singura undita cu maximum doua cârlige sau cu o lanseta;
d) pescuitul salmonidelor în apele de munte este permis numai cu momeli artificiale;
f) în apele de munte cu salmonide se pot retine de catre un pescar maximum 10 exemplare/zi, în total, din speciile: pastrav indigen, pastrav curcubeu, pastrav fântânel
Art.58 Urmatoarele fapte constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 300 lei la 600 lei:
a) pescuitul recreativ al oricaror specii de peste si altor vietuitoare acvatice vii efectuat fara permis în habitatele piscicole naturale;
b) neprezentarea permisului, licentei sau autorizatiei atunci când acestea sunt solicitate de catre persoanele împuternicite sa constate contraventiile/infractiunile;
c) încalcarea conditiilor prevazute în permis, autorizatie si/sau licenta;
d) pescuitul recreativ al oricaror specii de pesti si altor vietuitoare acvatice sub dimensiunile minime legale

Art.59 Urmatoarele fapte constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 600 lei la 1.000 lei si cu retinerea si suspendarea pe o perioada de 90 de zile a permisului sau autorizatiei, dupa caz:
a) prinderea salmonidelor cu mâna, cu unelte de pescuit comercial sau cu alte unelte de pescuit confectionate artizanal;
b) pescuitul salmonidelor cu momeli naturale;
c) pescuitul cu mai mult de 3 muste artificiale în apele salmonicole;
d) retinerea de catre o singura persoana care practica pescuitul recreativ/sportiv a mai mult de 10 bucati/exemplare/zi, în total, din speciile de pastrav, lipan si coregon în apele de munte sau a mai mult de 5 kg de peste/zi din zona colinara si de ses, cu exceptia cazului în care s-a pescuit un singur exemplar a carui greutate depaseste 5 kg;
f) pescuitul recreativ/sportiv în habitatele piscicole naturale, prin orice metode si mijloace, al pestilor si al altor vietuitoare acvatice, în perioada de prohibitie si în zonele de protectie;
g) pescuitul cu lanseta folosind plasa monofilament

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate